Arhiva categoriei ‘News’

APMGR creditează sistemul cu peste 1,5 miliarde lei

Scris de MedicaAcademica September - 2 - 2010

Nivelul arieratelor din domeniul farmaceutic a ajuns la peste trei miliarde lei, conform Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), jumătate din această valoare fiind datorată producătorilor de medicamente generice. Suma e cu atât mai semnificativă cu cât medicamentele generice ocupă abia 25% din piaţă, în valoare, dar deţin 62% din volumul total al consumului. Conform APMGR, CNAS nu a început decontarea medicamentelor utilizate în 2010, nereuşind să încheie compensarea consumului de produse farmaceutice nici măcar pentru anul 2009. “Considerăm că aceasta este cea mai gravă criză financiară din sistem de după 2004, în condiţiile în care preţurile medicamentelor generice au scăzut cu circa 10% numai în ultimele 12 luni, concomitent cu de diminuarea utilizării medicamentelor cu 10% în 2009”, se arată într-un comunicat al asociaţiei. O altă problemă este legată de termenele de încasare, care au ajuns la aproape 300 de zile. Din APMGR fac parte şapte producători de medicamente generice cu situri de producţie în România.

Popularity: unranked [?]

Zilele medicale la Moinești

Scris de MedicaAcademica September - 2 - 2010

La sfârşitul lunii iulie, cu prilejul Zilelor Medicale ale Spitalului din Moineşti, instituţia a inaugurat un ambulatoriu de specialitate de 1,5 milioane de euro, finanţat din bani europeni, şi un nou bloc operator, o investiţie de peste 250 000 de euro. “Lucrez în Barcelonaîntr-un spital imens, avem foarte multe facilităţi şi cred că facem o treabă bună, dar trebuie să spun că ceea ce am găsit aici este cu mult peste ce am acasă, în Spania. Poate că e un spital mic, dar are standarde foarte ridicate”, a declarat prof. dr. Jose Manuel Fort Lopez, de la Spitalul Universitar Vall d’Hebron din Barcelona.

După o primă zi dedicată asistenţilor medicali, evenimentul a continuat cu o zi dedicată chirurgiei, în care au avut loc şi unele premiere la nivel judeţean, între care două intervenţii în chirurgia obezităţii, prin laparoscopie, prezentate de prof. dr. Jose Lopez şi prof.dr. Ramon Villalonga de la Spitalul “Vall d’Hebron” din Barcelona. “Au avut loc 14 intervenţii chirurgicale demonstrative, dintre care şase în premieră pentru spitalele băcăuane, pe tehnologie de vârf, între care tehnica sleeve, minim-invazivă. Echipele au fost conduse de personalităţi medicale din UE şi întregite de medicii specialişti din spital”, a declarat dr. Adrian Cotîrleţ, managerul Spitalului din Moineşti.

Alte intervenţii au vizat ablaţia unei fistule de colon şi restabilirea continuităţii digestive, o degastrorezecţie pentru un cancer gastric recidivat local, restabilirea continuităţii digestive la un pacient la care se practicase o operaţie Hartman pentru un cancer de colon cu anus iliac stâng, o rezecţie de polipi prin colonoscopie, o intervenţie pentru o fractură peritrohanteriană dreapta “glide-nail”, o histerectomie totală pe cale vaginală asistată laparoscopic, două intervenţii pentru corectarea strabismului convergent. Manifestarea a fost organizată sub patronajul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi, al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Colegiului Judeţean al Medicilor.

(Delia Budurcă)

Popularity: unranked [?]

Noi moduri de a trata afecțiunile cardiace

Scris de MedicaAcademica September - 2 - 2010

Două studii publicate recent dezvăluie importanți pași realizați de către cercetători în domeniul medicinei regenerative, susținând posibilitatea ca pe viitor organe din corpul uman să poată fi „reparate” în loc să se recurgă la transplant sau dispozitive artficiale, potrivit Reuters.  Atfel, conform unui articol în publicaţia Cell, o echipă de la Institutul Gladstone pentru boli cardiovasculare de la Universitatea din California a creat celule specifice țesu-tului muscular al inimii din celule obișnuite, fibroblaste. Cercetătorii specia-lizați în studiul celulelor stem știu că pot reprograma aceste celule obișnuite adăugând câteva gene care le readuc în stare embrionară. Făcând un pas mai departe, dr. Masaki Ieda și colegii săi au descoperit genele care, într-un embrion în dezvoltare, transformă o celulă imatură într-o celula musculară – cardiomiocită. Ei au utilizat aceste trei gene – Gata4, Mef2c și Tbx5 pentru a tranforma fibroblastele (care au structura celulelor cardiace, dar nu sunt celule musculare) din inima de șoa-rece în cardiomiocite. Atunci când aceste celule au fost implantate şoarecilor vii, s-au transformat în celule musculare în decursul unei zile.  „Reprogramarea directă a celulelor nu a fost făcută încă pe celule umane, iar cel mai bine ar fi dacă s-ar găsi un medicament care să activeze genele necesare”, a spus directorul Institutului Gladstone, dr. Deepak Srivastava. Într-un alt studiu, o echipă de la Universitatea Stanford a cercetat o specie de amfibieni cu o capacitate ridicată de regenerare a ţesuturilor. Există studii care arată că, pe parcursul

evoluţiei, organismul mamiferelor a renunţat la procesul de regenerare pentru că ducea la apariţia cancerului. Cercetătorii au descoperit o genă denumită retinoblastoma (Rb), se ocupă de controlul acestui proces. Echipa a descoperit că și o altă genă, denumită ARF, este implicată în proces. Când Rb și ARF au fost implantate în celulele musculare cardiace la şoareci, acestea au început să crească și să se dividă. Miza ar fi ca procesul să poată fi controlat, astfel încât să nu formeze tumori.

(Raluca Băjenaru)

Popularity: unranked [?]

Fiolele mari ar putea fi cauza unor focare de infecţie

Scris de MedicaAcademica September - 2 - 2010

Medicii americani sunt îndemnaţi să boicoteze medicamentele vândute în fiole mari, care se pretează la tratarea mai multor pacienţi cu substanţa din acelaşi recipient, expunându-i riscului de infecţie cu viruşi, notează revista medicală britanică BMJ. În schimb, aceştia ar trebui să forţeze farmaciile să achiziţioneze fiole care să conţină o singură doză sau seringi preumplute, spun spe-cia-liştii. Avertismentul a fost lansat după ce un spital american a fost nevoit să plătească unui pacient infectat în acest mod cu virusul hepatitei C daune de 505 milioane de dolari. Centrul pentru Endoscopie din Nevada de Sud a fost închis în urma investigaţiilor care au arătat că o asistentă medicală anestezistă a utilizat un ac steril, dar aceeaşi seringă, pentru a extrage mai multe doze dintr-o fiolă de 50 ml de anestezic propofol. Alţi 115 pacienţi ai Centrului au fost diagnosticaţi ca purtători ai virusului hepatitei C.

Teva Parenteral Medicines şi Baxter Healthcare au fost nevoite să plătească daune de 500 de milioane de dolari după ce juriul a respins afirmaţia conform căreia “produsele ambalate corespunzător nu au fost folosite corect de clinica respectivă”. Suma plătită ca daune ar putea fi printre cele mai mari din istoria proceselor medicale.

Problema centrală este că o singură doză de propofol este rareori mai mare de 20 ml. Deşi existau dovezi privind riscurile folosirii unor fiole de 50 ml, companiile au continuat să le producă. Avocatul acuzării, Robert Eglet, a spus că miza cazului reprezintă determinarea companiilor să nu mai vândă fiole mari centrelor de endoscopie, din moment ce ştiu că vor fi folosite pentru mai mulţi pacienţi.

(Raluca Băjenaru)

Popularity: unranked [?]

Virusul herpetic, armă împotriva cancerului

Scris de MedicaAcademica September - 2 - 2010

Un virus herpetic – modificat genetic – a fost utilizat cu succes de medicii britanici pentru a trata pacienți cu cancer la nivelul capului și al gâtului, notează BBC. Experimentul a dus la concluzia că virusul, asociat tratamentelor de chimioterapie și radioterapie, a ajutat la exterminarea tumorii în cazul majorității pacienților. Acesta pătrunde în celulele canceroase, anihilându-le din interior și întărind sistemul imunitar al pacienților. Virusul herpetic este predeterminat genetic astfel încât să se dezvolte în celulele tumorale, dar să nu afecteze celulele sănătoase. Acolo, acesta se multiplică și ucide celulele tumorale, eliberând o proteină umană care activează sistemul imunitar și o proteină virală care acţionează ca un semnalizator pentru celulele imunitare.

Dintre cei 17 pacienți injectați cu virusul respectiv, 93% nu mai aveau nici o urmă de cancer după ce tumorile le-au fost îndepărtate chirurgical. După mai mult de doi ani, 82% dintre pacienți supraviețuiau bine bolii. Doar 13% dintre cei cărora le-a fost administrat tratamentul recăzuseră. “Aproximativ 35-55% dintre pacienții cărora li se administrează chimio- și radioterapie cedează în decurs de doi ani, astfel încât, prin comparație, rezultatele sunt favorabile”, a explicat dr. Kevin Harrington, coordonatorul studiului, de la Institutul londonez de Cercetare a Cancerului. Nu există probleme de siguranță în ceea ce privește folosirea virusului, iar cercetătorii speră că acesta ar putea fi utilizat pe viitor și în combaterea altor tipuri de cancer.

(Raluca Băjenaru)

Popularity: unranked [?]

Zentiva, profit triplu în primul semestru

Scris de MedicaAcademica September - 2 - 2010

Zentiva România, controlat de sanofi-aventis, a raportat la finalul primului semestru 2010 un profit net de 27 mil. lei (6,5 mil. euro), de peste trei ori mai mare decât în perioada similară din 2009, când a raportat un profit de 8,5 mil. lei. Cifra de afaceri a Zentiva a avansat cu 36%. Zentiva România, listată la Bursa din Bucureşti, cuprinde activităţile industriale şi comerciale ale sitului de producţie al companiei de la Bucureşti, fosta fabrică Sicomed. Zentiva a fost preluată anul trecut de multinaţionala franceză sanofi-aventis.

(Cristina Toader)

Popularity: unranked [?]

Amgen a preluat preşedinţia ARPIM

Scris de MedicaAcademica September - 2 - 2010

Amgen România, sucursala locală a celui mai mare producător de medicamente produse prin biotehnologie din lume, a preluat conducerea Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). Astfel, Regis Lhomme, CEO Amgen România, a devenit la începutul lunii iunie preşedinte al ARPIM.

“Obiectivele Amgen la preşedinţia ARPIM sunt creşterea accesului pacienților la tratamente inovative, stabilirea unui parteneriat real cu autoritățile pentru a evita prăbu-și-rea sistemului şi încercarea de a convinge autoritățile că deciziile viabile și eficiente trebuie să aibă la bază transparența, predictabilitatea și sustenabilitatea”, a declarat Regis Lhomme.

De asemenea, Amgen și-a consolidat echipa de management cu Sorin Popescu, care a preluat funcția de Corporate Affairs Director (CAD). Cu o experienţă de peste 11 ani în piața farmaceutică locală, Sorin Popescu este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi profesionişti, care a jucat un rol activ începând din 2008 în cadrul ARPIM. Sorin Popescu a absolvit Facultatea de Medicină, are un Master în Sănătate Publică şi MBA la INDE Bucharest şi CNAM Paris.

(Cristina Toader)

Popularity: unranked [?]

Iaşi: Servicii medicale la domiciliu

Scris de MedicaAcademica September - 2 - 2010

Spitalul privat Arcadia Hospital a lansat la mijlocul lunii august o unitate de Servicii Medicale Mobile (SMM), alcătuită, în funcție de caz, din medic specialist, asistent medical, kinetoterapeut și ambulanțier. „Unitatea mobilă va furniza la domiciliu, pe bază de programare, consultații de medicină internă și alte specialități, masaj terapeutic și kinetoterapie, recoltare de produse biologice, administrare de injectabile și perfuzii intravenoase, livrare de medicamente”, a spus dr. Sorin Nistor, coordonatorul policlinicii. Consultația include examenul clinic al pacientului, efectuarea, după caz, a unei electrocardiograme sau măsurarea glicemiei, administrarea de tratament simptomatic, furnizarea de rețetă și de recomandări.

(Delia Budurcă)

Popularity: unranked [?]

HIV se extinde la pacienți de peste 50 de ani

Scris de MedicaAcademica September - 2 - 2010

Numărul infecțiilor cu virusul HIV la nivel mondial  a crescut în rândul persoanelor mai în vârstă pentru că acest grup a fost neglijat în cadrul campaniilor de prevenire, avertizează experții, potrivit revistei medicale britanice British Medical Journal (BMJ). Rezultatele rapoartelor recente din Statele Unite și Marea Britanie, care arată că incidența infecției cu virusul HIV a crescut pentru persoanele de peste 50 de ani, sunt puse pe seama medicamentelor care îi ajută pe pacienți să trăiască mai mult, a folosirii mai extinse a medicamentelor precum sildenafil (Viagra), facilitând contactul sexual între persoanele mai în vârstă, dar și pe seama nivelului redus de informare.

(Raluca Băjenaru)

Popularity: unranked [?]

Compania Tarus Media a sponsorizat a 5-a ediţie a taberei de Pictură de la Cârnic – Retezat, desfăşurată în perioada
15 – 27 august. În cadrul taberei, 21 de studenţi – 14 de la Facultatea de Arte Plastice a Universităţii “George Enescu” din Iaşi şi şapte de la Facultatea de Arte Plastice din Chişinău (Republica Moldova) – au petrecut o săptămână în peisajul magnific al Munţilor Retezat, operele plastice create urmând să fie subiectul unei expoziţii dedicate.

Tabăra Studenţească de Pictură de la Cârnic, aflată la a cincea ediţie, este o iniţiativă a fondatorului şi proprietarului Tarus Media, Valenţin Ţăruş. Omul de afaceri deţine şi distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia şi un lanţ de 50 de farmacii.

“Acum câţiva ani m-au căutat de la Facultatea de Arte Plastice din Iaşi ca să-i ajut să pună o placă comemorativă la Viena, acolo unde a studiat Constantin Brâncuşi. Aşa s-a născut ideea unei Tabere de Pictură în Retezat, manifestare care a început deja să devină una tradiţională”, a declarat Valentin Ţăruş.

“Eu sunt pentru prima dată aici, dar am colegi care au mai fost. Ne bucurăm foarte mult că suntem susţinuţi şi că arta interesează”, a declarat Elena Mane, studentă în anul do. Studenţii sunt însoţiţi de lector univ. dr. Cristian Ungureanu, Facultatea de Arte Plastice, Univ. de Arte “George Enescu” Iaşi.

(Delia Budurcă)

Popularity: unranked [?]

Medica Academica Septembrie 2010