Medica Academica

Medicamentele de pe lista C  vor fi supuse coplăţii

Elena Sima, avocat,
Societatea Civilă de Avocaţi “Serban, Mareş şi asociaţii”
esima@serbanmares.ro

Conform unui nou ordin emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), de la 1 septembrie bolnavii cronici vor trebui să plătească pentru medicamentele prescrise drept tratament, în cazul în care doresc menţinerea aceleiaşi terapii.

Potrivit noilor reglementări de compensare a medicamentelor aflate pe lista C, secţiunile C1 şi C2, acestora li se va aplica o coplata, deşi anterior medicamentele de pe aceste liste erau gratuite pentru bolnavii cronici. Măsura va afecta pacienții care suferă de boli ca leucemia, hepatita, ciroza, poliartrita reumatoidă, diferite boli psihice etc.

În baza acestor noi reglementări, compensările de pe lista C se vor face ca pentru lista A şi B. Alternativa pentru care pacienţii ar putea opta o constituie schimbarea tratamentului pe care fiecare dintre aceştia îl urmează în momentul de faţă cu medicamente similare, dar mai ieftine. În caz contrar,  aceştia trebuie să suporte diferenţe considerabile de costuri.

Lucrul este destul de grav, consideră reprezentanţii Asociaţiilor Pacienţilor, deoarece această coplată va lovi tocmai în bolnavii cronici cu tratamente scumpe. ,,Este greu de crezut că un pacient care suferă de boli mintale ar putea să îşi plătească medicaţia actuală, pentru că pe sublistele menţionate figurează şi anumite tipuri de medicamente destinate acestora”, a declarat preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Cezar Irimia.

,,E destul de ambiguu respectivul ordin. Nu ne lămureşte în niciun fel, nu ştim cum se va aplica acest sistem. Noi sperăm totuşi ca mai marii din Sănătate să se trezească şi să îşi dea seama ce fac. Coplata înseamnă că mulţi pacienţi ar putea fi condamnaţi la ciroză. Medicul va fi obligat să îi dea pacientului medicamente cu o plată mai mică, deşi acestea nu sunt bune pentru el. Şi mulţi hepatici nu sunt vinovati pentru boala lor. 90% dintre hepatici s-au îmbolnăvit din cauza sistemului”, precizează Marinela Debu, preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice.

Sorin Popescu, preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) a declarat ca astfel se va reveni la medicamente de acum 30-40 de ani. ,,Diferenţa este că această coplată din partea pacienţilor nu va fi de doar 100-200 lei, aşa cum se întâmplă acum, ci de 3 500- -4 000 lei, în condiţiile în care vor dori să îşi păstreze acelaşi tratament”, a declarat acesta, citat de Agerpres.

Potrivit sistemului de compensare a medicamentelor, intrat în vigoare la 1 iulie şi care se va aplica si medicamentelor de pe lista C de la 1 septembrie, există un singur preţ de decontare, cel mai mic, pentru toate medicamentele dintr-o anumită clasă terapeutică, şi nu pentru fiecare medicament în parte, cum era sistemul anterior. Astfel, de la acest preţ se stabilește cât trebuie să scoată din buzunar fiecare pacient, în funcţie de medicamentele recomandate de medic.

Această modificare legislativă a intervenit la numai câteva luni după introducerea coplăţii pentru medicamentele de pe listele A şi B. La acel moment, Nicolae Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, declara că pentru medicamentele de pe lista C – cele care sunt cuprinse în programele naţionale de sănătate, boli rare, tratamente post transplant, pacienţii nu vor plăti niciun leu, coplata fiind zero.

Totodată, se intenţionează şi întocmirea unor noi liste de medicamente compensate. În acest scop,  producătorii de medicamente vor trebui să prezinte dosarele cu eficienţa, tolerabilitatea, eficacitatea şi raportul cost-eficienţă al medicamentelor. Măsura i-a nemulţumit pe producătorii de medicamente, care o consideră nelegală.

Compensarea medicamentelor de pe lista C, sublistele C1 şi C2 destinate bolnavilor cronici, este prevăzută de un nou Ordin de modificare şi completare a Ordinului nr.615/2010 pentru aprobarea metodei de calcul a preţului de referinţă pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală prescrise în ambulatoriu, ordin postat pe site-ul CNAS. <<<

Popularity: unranked [?]

Elena Sima, avocat, Societatea Civilă de Avocaţi “Serban, Mareş şi asociaţii”

esima@serbanmares.ro

Potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare ori farmaceutice.

n cursul anului trecut, numai la nivelul Bucureştiului au fost formulate 270 de acuzaţii de malpraxis la adresa cadrelor medicale. Dintre acestea, numai în trei cazuri specialiştii şi-au pierdut dreptul de a profesa, iar 135 de dosare au fost soluţionate. Din acestea, 91 de decizii au fost în favoarea medicilor, în restul cazurilor cei sancţionaţi alegându-se mai ales cu amenzi sau mustrări.

Ministerul Sănătăţii continuă procesul de modificare a prevederilor legale privind soluţionarea cazurilor de malpraxis, prin instituirea unei noi obligaţii în sarcina comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, după ce în luna mai a trimis Parlamentului spre dezbatere, în regim de urgenţă, un proiect pentru soluţionarea mai facilă şi mai rapidă a acestor cazuri.

Sesizările de malpraxis,  raportate lunar la  Ministerul Sănătăţii

Comisiile de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul direcţiilor de sănătate publică vor avea obligaţia să raporteze lunar Ministerului Sănătăţii situaţia sesizărilor primite şi modul de soluţionare al acestora.

Propunerea este introdusă de către un nou ordin semnat de Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, care completează Ordinul nr. 1343/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis. În momentul de faţă ordinul se află pe pagina de web a ministerului, secţiunea transparenţă decizională, pentru dezbatere publică.

Medierea asigură   o soluţionare mai rapidă  a cazurilor de malpraxis

Anterior elaborării acestui ordin, la sfârşitul lunii mai, Ministerul Sănătăţii a propus reglementări noi care să conducă la întărirea rolului şi‑a atribuţiilor Comisiilor de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, dar şi la soluţionarea mult mai rapidă a acestora.

Propunerea Ministerului Sănătăţii introduce prevederi prin care prejudiciile stabilite de Comisiile de malpraxis ale Direcţiilor de Sănătate Publică se vor putea rezolva pe cale administrativă, prin înţelegere între persoana prejudiciată de actul de malpraxis sau aparţinătorii acesteia şi furnizorul de servicii medicale, preîntâmpinând astfel un proces în faţa instanţei de judecată, care poate avea o durată îndelungată şi care antrenează costuri suplimentare.

De altfel, medierea reprezintă o tendinţă la nivelul tuturor statelor Uniunii Europene în soluţionarea cazurilor de malpraxis.

Tot ca un element de noutate, decizia Comisiei va trebui să se pronunţe şi asupra circumstanţelor, a cauzelor, a naturii şi întinderii prejudiciilor produse pacienţilor, şi nu numai asupra faptului dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis, aşa cum s-a întâmplat până în prezent.

De asemenea, s-a propus ca la dezbaterile Comisiei de malpraxis să participe şi un reprezentant al societăţii de asigurări. Astfel, în cazul în care Comisia stabileşte că există un caz de malpraxis, asiguratorul va face o ofertă celui prejudiciat pentru a se încheia o înţelegere.

În cazul în care cel prejudiciat nu este de acord cu oferta asiguratorului, atunci există posibilitatea soluţionării conflictului între cel prejudiciat şi furnizorul de servicii medicale, pe baza medierii realizate de către mediatori autorizaţi, angajaţi de Direcţiile de Sănătate Publică.

De asemenea, s-au găsit soluţii pentru evitarea situaţiilor în care activitatea Comisiilor de malpraxis se blochează din cauza lipsei experţilor judeţeni pentru anumite specialităţi, sau din cauza refuzului acestora de‑a analiza activitatea colegilor din aceeaşi unitate sanitară. Astfel, s-a stabilit o listă naţională de experţi care pot fi consultaţi, iar un expert înscris în cadrul listei naţionale va avea competenţa de a expertiza cazurile apărute la nivelul oricărui judeţ.

Conform noii propuneri legislative, furnizorii de servicii medicale vor avea obligaţia să furnizeze informaţii privind procedurile şi tratamentul administrat persoanei care se consideră victimă a unui act de malpraxis în termen de 15 zile de la data depunerii unei cereri.

Șerban, Mareș & Asociații

Adresa: Hotel Crowne Plaza, Bd. Poligrafiei nr. 1, București

Telefon: (+40) 31 805 92 89/ 90/ 91
Fax: (+40) 31 805 92 92
e-mail: office@serbanmares.ro www.serbanmares.ro

Popularity: 5% [?]

Elena Sima, avocat, Societatea Civilă de Avocaţi “Serban, Mareş şi asociaţii”

esima@serbanmares.ro

Două noi proiecte de lege pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist şi tulburări asociate sunt menite să acopere atât vidul legislativ referitor la protecţia acestora, cât şi să pună în acord practicarea terapiei comportamentale în ţara noastră cu normele europene şi cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. >>>

În România nu există nicio statistică oficială privind numărul de persoane cu autism, dar se poate estima pe baza statisticilor internaţionale că, din cele șase milioane de copii ai României aproximativ 6 000 ar avea autism clasic şi circa 36 000 – 42 000, tulburări din spec-trul autist.

Cea mai mare parte dintre aceşti copii sunt încă nediagnosticaţi şi putem spune că până în prezent nu s-au facut eforturi pentru identificarea, evaluarea, diag-nosticarea şi intervenţia timpurie a copiilor cu autism.

Majoritatea copiilor, neavând un diagnostic corect, sunt în afara oricărei forme de terapie, educaţie sau beneficiază de tratamente sau educaţie greşite, fapt ce conduce la reducerea drastică a şanselor de dezvoltare ale copilului, prin neacordarea de şanse egale la dezvoltarea ulterioară putându-se ajunge la dependenţa totală de un adult, izolare şi marginalizare.

Medicii de familie, obligaţi să testeze copiii pentru autism

Fiecare copil în vârstă de până la 20 de luni va fi testat de către medicul de familie pentru a se depista eventualele caracteristici care l-ar putea situa în spectrul autist, conform unui nou proiect de lege.

Testarea se va efectua pe baza scalei M-CHAT (lista modificată cu verificările necesare pentru depistarea autismului la copii) care permite identificarea copiilor cu vârste între 16-30 de luni cu risc de tulburări din spectrul autist. Medicul de familie va avea obligaţia de a identifica copiii cu risc de tulburări din spectrul autist şi de a solicita un consult de specialitate, ale cărui rezultate îi vor fi comunicate în scris în termen de 30 de zile de către medicul specialist. Evaluarea de specialitate se va face pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie de către psihologi şi psihiatri. Pe baza rezultatelor evaluării şi diagnosticării se va constitui un plan de intervenţie terapeutică individualizat, acolo unde este cazul. Deşi tulburările din spectrul autist apar cu grade diferite de severitate, acestea au un efect potenţial devastator atât asupra integrării sociale a indivizilor suferinzi de respctiva tulburare, cât şi asupra familiilor lor.

Propunerea legislativă a primit avizul favorabil din partea Consiliului Legislativ, dar a fost respinsă de către Senat. De asemenea, Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative în forma prezentată, deoarece complexitatea domeniului impune corelarea tuturor initiaţivelor şi coordonarea tuturor eforturilor în vederea elaborării unui act normativ cuprinzător şi unitar.

Popularity: 8% [?]

În rândurile care urmează vom analiza noi iniţiative legislative referitoare la optimizarea politicii medicamentului, lupta împotriva efectelor cancerului de sân şi facilitarea accesului la unităţile de urgenţă a autovehiculelor specializate.

Centralizarea consumului de medicamente din spitale

Toate unitățile sanitare cu paturi vor avea obligația de a raporta trimestrial date privind consumul de medicamente, conform unui proiect de Ordin aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii (MS). Raportarea urmează să fie făcută până în data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului.

Ordinul vizează centralizarea consumului din spitale și urmărește evaluarea corectă a consumului şi necesarului de medicamente. În momentul de faţă, datele privind consumul de medicamente în ambulatoriu pot fi centralizate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), însă pentru medicamentele utilizate în spital informaţiile sunt limitate.

Informaţiile obținute vor fi utile şi pentru evaluarea consumului de medicamente pentru nevoi speciale, deoarece au existat situaţii în care cantitatea achiziționată a fost supraevaluată, conducând la pierderi însemnate prin constituirea unor stocuri de medicamente care au expirat.

Datele vor fi raportate către Centrul Național pentru Organiza-rea și Asigurarea Sistemului Informa-țional și Informatic în Domeniul Sănătății București, care le transmite MS în șapte zile de la raportare.

Proteze de sân gratuite pentru pacientele cu cancer

Un nou proiect pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în sănătate dă dreptul pacientelor care au suportat o operație de mastectomie unilaterală sau bilaterală să primească proteze de sân gratuite. Pacienta are dreptul și la înlocuirea anuală a acesteia. În România, cancerul de sân constituie cea mai frecventă cauză de deces în rândul femeilor diagnosticate cu cancer și ocupă locul trei în categoria cauzelor de deces ale persoanelor cu cancer, în general.

Actualele prevederi legislative din România au în vedere doar depistarea și tratamentul cancerului, ocupându-se în puține cazuri de consecințele permanente pe care pacientul le suferă după vindecare.

Cu titlu de protecție a persoanelor care suferă de cancer amintim O.U.G. nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și Ordinul nr.762/1.992/2007 privind aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap. Contractul-cadru nu prevede rambursarea costurilor pentru achiziționarea unei proteze de sân.

Legislația franceză consacră în mod expres acoperirea costurilor protezelor de sân de către casele de asigurări, cea a Marii Britanii prevede în plus și acoperirea costului perucilor necesare persoanelor care suferă de anumite maladii, iar exemplele pot continua din legislația spaniolă și cea portugheză.

Proiectul nu este susținut de către Guvern, fiind considerat nesustenabil în momentul de față de către bugetul de stat. Se află în dezbatere în Camera Deputaților, fiind trimis și spre avizare la Comisii.

Elena Sima, avocat, Societatea Civilă de Avocați “Șerban Mareș și asociații”

esima@serbanmares.ro

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 10% [?]

Conform Proiectului de Strategie pentru perioada 2008-2010, Ministerul Sănătăţii Publice îşi propune îmbunătăţirea generalizată a stării de sănătate a populaţiei prin realizarea unui sistem de sănătate compatibil cu sistemele de sănătate din UE. Unul dintre obiectivele generale se referă la creşterea accesibilităţii la serviciile medicale.

În cadrul acestui efort de modernizare, Ministerul Sănătăţii a emis o serie de ordine menite să crească eficienţa şi calitatea serviciului de ambulanţă, atât cel public cât şi cel privat.

În acest sens, au fost elaborate:

• noi norme metodologice de autorizare a furnizorilor privaţi de servicii de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi de transport medical asistat şi neasistat, a serviciilor de ambulanţă judeţene şi a celui al municipiului Bucureşti şi a serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD)

• un ordin care reglementează transportul pacienţilor care nu se află în stare critică

• a fost înfiinţat Serviciul de Ambulanţă Unic Bucureşti-Ilfov

Autorizarea furnizorilor de

asistenţă medicală de urgenţă

Noile reglementari privind autorizarea furnizorilor de asistenţă medicală de urgenţă au fost necesare deoarece ordinele anterioare nu prevedeau criterii bine definite de autorizare. Aceste norme abrogă reglementările anterioare.

Conform actualelor reglementări autorizarea furnizorilor de servicii de urgenţă se face pornind de la realitatea fiecărui serviciu, în condiţiile în care furnizorul trebuie să aibă un număr de medici bine pregătiţi, aparatura necesară, o foarte bună organizare şi o dotare conform standardelor. Există standarde minime legale ce vor trebui respectate atât de serviciile publice, cât şi de cele private.

Normele prevăd autorizarea furnizorilor privaţi de servicii de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, iar autorizarea se va face de către o comisie pe baza unor criterii clare. Comisia de autorizare este numită de Direcţiei de Sănătate Publică acesteia, şi este alcătuită din reprezentantul acesteia, un inginer şi doi medici care sunt selectaţi dintr-o listă stabilită. În componenţa Comisiei intră medici din alte judeţe, şi nu din judeţul care cere autorizarea furnizorului. Opinia Comisiei este supusă avizării secretarului de stat/
/subsecretarului de stat cu atribuţii în domeniu de la nivelul Ministerului Sănătăţii. Perioada iniţială de valabilitate a autorizaţiei este de trei ani, ea putând fi prelungită cu încă cinci ani în urma unui raport favorabil de inspecţie.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Elena Sima, avocat, Societatea Civilă de Avocaţi ”Şerban, Mareş şi Asociaţii”

Popularity: 16% [?]

Medicii de familie pot elibera certificate de  concedii medicale pentru persoanele suspecte  și/sau  infectate de virusul A/H1N1. În acest scop, legislaţia prevede  modalitatea prin care se acordă repaosul bolnavilor, codurile de indemnizaţie şi de boală aferente, precum şi numărul zilelor de concediu medical.

Persoanele susceptibile de a fi contaminate de boli transmisibile

Cod de boală: 994 (Clasificația CIM X)

Până la confirmarea diagnosticului

Cod de indemnizaţie: 07 =CARANTINA

Ordinul MSP/CNAS 60/32/2006- art.41 alin.1+2 pe durata stabilită în certificatul eliberat de Direcţia de Sănătate Publică

Ord.MS/CNAS 125/233/2006 – art. 15 la Observaţii de pe pe verso-ul formularului se pune numărul certificatului eliberat de DSP

Cod de indemnizaţie: 06 urgenţă pentru cinci zile în ambulator sau 06 pentru perioada internării

Cod de indemnizaţie: 01 boala obişnuită, în ambulator, până la confirmarea carantinei

Pacienţii care sunt izolaţi la domiciliu consideraţi contacţi fără /până la confirmarea diagnosticului, primesc certificat de concediu medical, eliberat de medicul din Centrul de diagnostic al  A/H1N1 astfel:

Pentru perioada internării (o zi sau mai multe zile, până la închiderea foii de observaţie)

Cod de indemnizaţie: 06

Cod de boală: 994(pentru contact-clasificarea CIM X) sau 504 (pentru boala confirmată)

Cod de urgenţă: 153 pentru sindrom febril

Pentru perioada externării

Cod de indemnizaţie: 01 sau 07

Cod de boală: 994 (pentru contact) sau 504(pentru boala confirmată)

Pacienţii internaţi primesc, la data externării, certificat de concediu medical în forma obişnuită, eliberat de medicul curant al pacienţilor din secţia în care au fost internaţi, codificând astfel:

Pentru perioada internării

Cod de indemnizaţie: 06 sau 05

Cod de boală: 504

Cod de urgenţă: 153 pentru sindrom febril

Pentru perioada externării: nu se completează în căsuţa de boală infectocontagioasă numărul, dar se specifică, la Observaţii: confirmat diagnostic cu gripa
A/H1N1

Cod de indemnizaţie: 01 sau 07

Cod de boală: 504

Pacienţii care sunt izolaţi la domiciliu cu diagnostic confirmat primesc certificat de concediu medical, eliberat de medicul din centru astfel:

Pentru perioada internării (o zi sau mai multe, până la închiderea foii de observaţie)

Cod de indemnizaţie: 06 sau 05

Cod de boală: 504

Cod de urgenţă: 153 pt.sindrom febril/ nu se completează în căsuţa de boală infectocontagioasă numărul, dar se specifică, la Observaţii: confirmat diagnostic cu gripă A/H1N1

Pentru perioada externării

Cod de indemnizaţie: 01 sau 07 sau 05

Cod de boală : 504

Popularity: 33% [?]

Răspunderea este obligaţia de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită; obligaţia incumbă autorului faptei contrare regulilor şi poartă amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea conduite. Răspunderea nu este specifică exclusiv dreptului.

Responsabilitatea este acea instituţie socială care cuprinde complexul de atitudini ale omului în raport cu sistemul de valori instituţionalizat de societatea în care trăieşte, în vederea conservării şi a promovării acestor valori pe calea menţinerii ordinei sociale şi a binelui public.

Prin urmare, responsabilitatea implică un raport între individ şi colectivitate, răspunderea implică un raport între autoritatea unei colectivităţi şi individ.

În cazul responsabilităţii, este o chestiune de percepţie interioară, conştientizată, de voinţă proprie.

În cazul răspunderii, voinţa vine imperativ dinspre autoritatea societăţii şi este necondiţionată.

Răspunderea socială a generat diferite forme. Se evidenţiază caracterul organic şi cel temporar, analizate prin conţinutul formelor răspunderii sociale. Remarcăm, în concluzie, că responsabilitatea are o sferă mult mai largă decât răspunderea, aceasta din urmă vizând strict normele legale de îndeplinire a unei fapte sau de restricţionare a altora.  Responsabilitatea defineşte activitatea umană desfăşurată din proprie iniţiativă, pe baza alegerii obiectivelor din mai multe posibile. Activitatea în sine este conştientizată, căci respectarea normelor impuse nu constituie, în cazul acesta, un obiectiv în sine; cetăţeanul a depăşit respectiva limită, el simţindu-se responsabil pentru faptele sale, nereglementate prin norme ca obligaţii sau ca restricţii.

În concluzie, responsabilitatea nu exclude răspunderea, uneori o conţine sau o presupune, dar nu se reduce la ea.  Noţiunile nu sunt complementare ci conjuncte, necesitatea traiului în comun reprezentând elementul lor de coincidenţă.

Răspunderea presupune supunerea individului, responsabilitatea presupune cunoaştere şi capacitate de apreciere, atitudine activă, convingere şi angajare.

Cele două fenomene se deosebesc prin structurile sociale şi prin obiectivele la care se raportează.

Răspunderea este de ordin normativ. Responsabilitatea este de ordin valoric.

Ca finalitate: răspunderea vizează direct conservarea sistemului social, responsabilitatea vizează mai ales ameliorarea şi dezvoltarea sistemului social prin perfecţionarea fiinţei umare.

Căile şi mijloacele prin care societatea stimulează funcţionarea răspunderii şi a responsabilităţii sunt diferite. În cazul răspunderii există un sistem coercitiv bazat pe sancţiuni; în cazul responsabilităţii, societatea acţionează prin stimulenţi. De aceea răspunderea este raportată la orice individ, iar responsabilitatea este proprie indivizilor cu un anumit nivel cultural, fiind legată de capacitatea de alegere.

Absenţa responsabilităţii nu implică automat pe cea a răspunderii; însă absenţa răspunderii implică automat pe cea a responsabilităţii. Procesul de formare al individului uman în direcţia răspunderii şi a responsabilităţii corespunde formării conştiinţei de sine, fenomen prin care omul reflectă propria existenţă în raport cu ceilalţi, cu societatea, cu natura şi cu Dumnezeu.

Am acordat atâta spaţiu acestei discuţii filosofic-juridice pentru a sublinia implicaţiile celor două elemente în viaţa chirurgului, ca reprezentant al unei categorii socio-profesionale de elită, de la care el însuşi, dar mai ales societatea, aşteaptă o activitate complet excepţională, lucru pe care, de cele mai multe ori, în tăcere, anonim, cu obstinaţie şi generozitate, chiar eroic, îl oferă. Aceasta este regula.

Managementul neconformităţilor medicale, siguranţa pacientului şi liniştea chirurgului

Să numim generic – neconformitate chirurgicală – tot ceea ce se întâmplă negativ în cursul sau în preajma unei intervenţii chirurgicale – fie că este vorba de situaţii ce ţin de boala în sine, de stadiul evolutiv, de  comorbidităţi şi de complicaţii, fie că este vorba de eroare de diagnostic, de  eroare de terapie ca şi de indicaţie de viciu tehnic de orice cauză, de complicaţii ce ţin de partea organizatoric-administrativă a serviciului, de lipsuri şi de neajunsuri materiale de orice fel.

Riscul este o noţiune ce se defineşte prin posibilitatea logică de apariţie a unei împrejurări nedorite, de obicei păgubitoare.

Putem imagina un sistem în care toate neconformităţile chirurgicale să fie declarate, descrise detailat şi clasificate, doar pentru informarea chirurgilor în vederea evitării lor pe viitor. De îndată ce am făcut acest exerciţiu avem următoarele obstacole:

• primul obstacol este de ordin psihologic – atât medicul cât şi pacientul au pretenţia la zero neconformitate. Nimeni nu se operează crezând că în cazul său se va petrece o neconformitate. Nici un chirurg nu începe un tratament decât după ce a luat măsurile de prevenire a neconformităţiilor.

• al doilea obstacol este riscul de răspundere. Medicul care îşi recunoaşte o eventuală greşeală îşi pierde protecţia de răspundere. Până când avocaţii asiguratului de malpraxis vor discuta cu pacientul prejudiciat, de obicei situaţia conflictuală între părţi ia amploare, încât o aplanare amiabilă nu mai este posibilă.

• al treilea obstacol este principiul „ţapului ispăşitor”. Dacă ceva merge rău se caută un vinovat care este arătat şi sancţionat. După acest ritual public cauzele neconformităţii rămân în continuare neanalizate şi deci neeradicate.

• al patrulea obstacol – concurenţa actuală între unităţile sanitare – dacă neconformitățile ar deveni transparente, s-ar face o publicitate negativă serviciilor de chirurgie; s-ar putea crede că acestea sunt foarte multe.

Această discuţie este necesară pentru că, la nivelul ultimilor cinci ani, media intervenţiilor chirurgicale mari şi mijlocii, în toate specialităţile chirurgicale, în ţară, a depăşit un milion pe an. Numai în spitale, fără a socoti chirurgia ambulatorie. Cu toate acestea, cauzele disciplinare, penale şi civile, pe care le judecă instanţele, nu trec în total de 400/an.

Împrejurarea că proporţia reclamaţiilor de neconformitate chirurgicală este atât de mică, nu înseamnă că lucrul nu trebuie analizat, dar nu global ci individual, concret, până în amănunt.

Lista cu titlurile articolelor şi emisiunilor radio TV cu tentă stigmatizatoare a breslei noastre, este pe cât de lungă pe atât de plictisitoare;  majoritatea se bazează pe descrieri de senzaţie, pe curiozităţi şi contribuie puţin la elucidarea cazului descris.

Autor dr. Gheorghe Borcean (foto), Tratat de Chirurgie Generală, volumul 8, sub redacţia prof. dr. Irinel Popescu,
Editura Academiei Române

Popularity: 18% [?]

Autor dr. Gheorghe Borcean, Tratat de Chirurgie
Generală, volumul 8, sub redacţia prof. dr. Irinel Popescu,
Editura Academiei Române

Relaţia între artă şi morală, ştiinţă şi tehnologie, în medicină, implică un cod moral intrinsec (adevărul obiectiv) şi un cod moral extrinsec (adaptarea ştiinţei la nevoile omului şi la viaţa socială).
Ca şi în exerciţiul ştiinţei, în medicină algoritmul este următorul:
• acumularea de fapte,
• evaluarea lor,
• stabilirea de ipoteze,
• transformarea lor în teze de lucru.

Vom vedea mai departe că există posibilitatea de a găsi diferenţe în calitatea percepţiei faptelor şi a situaţiilor, în calitatea intelectuală şi în capacitatea de sinteză între unul sau mai mulţi medici, lucru ce se poate exprima printr‑un deficit de diagnostic şi de terapie şi poate fi acuzat de pacientul pretins prejudiciat. În toate acestea algoritmul de mai sus este comun ştiinţei şi artei.

Nici juridic şi nici comportamental, medicul nu este, nu poate şi nu trebuie să fie exonerat de obligaţiile sale de cetăţean şi de răspunderea faptelor sale. Nici chiar normele de deontologie nu fac excepţie de la acest principiu. „Deontologia medicală, ca ştiinţă a indatoririlor profesionale, nu trebuie privită şi înţeleasă ca o morală a profesiunii medicale, ci ca o particularitate a moralei unei societăţi referitoare la această profesiune. Prin urmare, medicul nu trebuie înţeles ca un cetăţean al societăţii cu privilegii deosebite, ci ca un profesionist cu sarcini şi atitudini etice specifice, rezultate din caracterul social şi uman al profesiunii sale şi din condiţiile în care şi-o exercită” (Scripcaru G., Terbancea M. – Medicină legală – Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1970, pag. 41).

Într-o societate dată are loc particularizarea pe diverse domenii ale vieţii sociale, de exemplu exercitarea unei profesiuni. Se degajă astfel norme etice referitoare la exerciţiul profesiei medicale, care, prin individualitate, pretind o anumită singularizare. Similar, pe plan juridic, sistemul de drept în vigoare îşi diversifică prevederile pentru o cât mai bună reglementare a tuturor activităţilor menţionate. Se conturează, astfel, în cadrul dreptului unei societăţi, normele eticii medicale şi cele ale dreptului medical, sub numele generic al deontologiei medicale.

Pe lângă mesajul continuu al respectabilităţii profesiei medicale şi de apărare a intereselor profesioniştilor, trebuie să transmitem clar societăţii şi certitudinea existenței unui corp eficient şi perfect încadrabil în normele generale ale obligaţiilor medicului, în toate domeniile de activitate. Aceasta nu va face decât să sporească credibilitatea acţiunilor noastre individuale şi colective.
În drept, corelarea faptului medical cercetat, cu principiile ab-stracte (ale dreptului), nu se poate face decât prin criteriologii bioetice specifice.

Morala naturală nu ne pune totdeauna la adăpost de rău şi de aceea este nevoie de intervenţia dreptului pentru a ne dovedi superiori condiţiei noastre, adesea precare.
Medicul – chirurgul, ca orice liber profesionist, poate greşi. Despre cazurile în care greşeala are consecinţe juridice, se ocupă capitolul de faţă.

Este dificil pentru orice judecător să discearnă într-un domeniu în care, de cele mai multe ori, nu are cunoştinţe teoretice şi nici experienţă. Indiferent de instanţa de judecată, obiectivele cerute sunt:
• definirea mecanismului de trecere de la riscul potenţial la fapta prejudiciabilă şi în a cui sarcină cade ea;
• estimarea importanţei pre-ju-diciului în relaţia de cauzalitate, după criteriile obişnuite de reparare a vătămărilor corporale.

“O nedreptate făcută unuia este o ameninţare adusă tuturor”
Montesquieu.

În clarificarea (luminarea) instanţei, rolul expertului este determinant. Raportul expertului trebuie să fie logic, loial, bazat pe înlănţuirea faptelor până la concluzii.

Trei întrebări se pun cu precădere expertului: competenţa, experienţa şi precauţia intimatului.
Competenţa este rezultatul unei formări adaptate la indicaţia, realizarea şi supravegherea unui act medical. Ea se apreciază după diplome și calificarea la colegiul medicilor, în procesul de educaţie medicală continuă.

Experienţa este rezultatul practicării regulate a unei tehnici bine stabilite, conform unui protocol validat. În acest domeniu, mai mult ca orice, expertul apreciază cunoştinţele practicianului în ceea ce priveşte riscurile şi prevenirea lor.

Precauţia este o formă a conştiinţei sociale vizând reducerea riscurilor şi restabilirea unui raport de încredere în jurul practicilor, a tehnologiilor şi a celor care le manipulează.
Instanţa, oricare ar fi ea, este ţinută să sancţioneze greşeala calificată, fără însă a obstrucţiona, prin excese, dezvoltarea practicii medicale. Juridicizarea în exces a faptelor chirurgicale a dus, în timp, la o tot mai mare protecţie juridică a pacientului şi la o tot mai slabă protecţie medicală.

(continuarea în numărul viitor)

Popularity: 32% [?]

În România, activitatea de prelevare şi transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană este reglementată de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Titlul VI al legii stabileşte cadrul juridic general în care poate avea loc prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, donarea acestora, transplantul, precum şi sancțiunile ce se aplică celor care încalcă prevederile legislative care guvernează această activitate.

În art.141 din Legea nr.95/2006 se stipulează că prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se fac doar în scop terapeutic. Este interzisă folosirea lor în alt scop decât cel terapeutic. Organizarea şi/sau prelevarea de organe şi/sau ţesuturi și/sau celule de origine umană pentru transplant cu scopul de-a obţine un profit material atât pentru persoana care donează, cât şi pentru unitatea care organizează această activitate, constituie infracţiunea de trafic de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani.

Aceeaşi pedeapsă se aplică şi pentru persoanele care achiziţionează/cumpără organe, ţesuturi şi/sau celule de origine umană pentru a le revinde în scopul obţinerii de foloase materiale. Conform legii, şi tentativa în astfel de cazuri se pedepseşte.De asemenea, pedeapsa cu închisoarea de la trei la 10 ani se aplică şi pentru cei care introduc sau scot de pe teritoriul României organe, ţesuturi, celule de origine umană, fără a fi autorizaţi în acest sens de Agenţia Naţională de Transplant. Medicii care săvârşesc astfel de fapte pot primi, pe lângă pedeapsa cu închisoare, şi alte sancţiuni pe linie profesională, cum ar fi suspendarea/retragerea autorizaţiei de liberă practică.

Un alt aspect legislativ ce trebuie avut în vedere se referă la faptul că prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se pot efectua doar de către medici specialiştii şi numai în cadrul unităţilor sanitare publice sau private special acreditate în acest sens de Ministerul Sănătăţii, la propunerea Agenţiei Naţionale de Transplant. Lista unităţilor autorizate să desfăşoare astfel de activităţi se găseşte pe site-ul Agenției Naţionale de Transplant www.transplant.ro. O foarte mare atenţie trebuie dată şi condiţiilor în care se face prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană atât de la donatorul în viaţă minor sau major, cât şi de la donatorul decedat. În acest din urmă caz, medicii care au efectuat prelevarea de organe şi ţesuturi de la o persoană decedată, au obligaţia să asigure restaurarea cadavrului şi a fizionomiei sale prin îngrijiri şi mijloace specifice, inclusiv chirurgicale dacă este necesar, în scopul obţinerii unei înfăţişări demne a corpului defunctului.

În acest sens trebuie să se urmărească cu atenţie sporită procedura prevăzută în anexele la Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Medicii specialişti şi unităţile acreditate în vederea efectuării operaţiunilor de prelevare de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, trebuie să cunoască şi prevederile următoarelor acte normative: Legea nr.104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor în vederea transplantului; Legea nr.588/2004 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant; Hotărârea de Guvern nr.1841/2006; Norma emisă de Ministerul Sănătăţii Publice şi publicată în Monitorul Oficial al României – partea I – nr.763/07.09.2006 – privind stabilirea standardului de instruire profesională a persoanei desemnate pentru asigurarea calităţii ţesuturilor şi/sau a celulelor umane procesate şi/sau utilizate în scop terapeutic; Ordine ale Ministrului Sănătății Publice etc.

Având în vedere că România este membru al Uniunii Europene, recomand a fi avute în vedere şi prevederile Directivei 2004/23/ CE a Parlamentului Europei şi a Consiliului din data de 31 martie 2004, privind stabilirea standardelor de calitate şi securitate pentru donarea, obţinerea, controlul, prelevarea, conservarea, stocarea şi distribuirea ţesuturilor și a celulelor umane. În ceea ce priveşte informaţiile apărute în mass media referitor la fapte de natură să constituie infracţiunea de trafic de organe şi/sau țesuturi şi/sau celule de origine umană, în speţă fiind vorba de prelevarea de ovule, recomand să aruncaţi o privire şi asupra Rezoluţiei Uniunii Europene asupra comerţului cu ovule umane, adoptată în sedinţa din 10 martie 2005. Demnă de a fi avută în vedere este şi Rezoluţia Adunării Generale a ONU A/59/516/Add.1 din 08.03.2005, împotriva tuturor formelor de clonare, rezoluţie care face trimiteri explicite la necesitatea de a preveni exploatarea femeii.

Avocat Iulian Gogan

iulian.gogan@gogan-office.ro

Popularity: 29% [?]