Medica Academica

Pe parcursul procesului de pre-aderare, cetăţenii României au asigurat un procent foarte ridicat de susţinere a proiectului aderării la Uniunea Europeană. Programele finanţate de Bruxelles, care trebuiau să ducă la un grad cât mai înalt de compatibilizare a societăţii româneşti cu standardele şi politicile europene, au fost un argument important. Dar cel mai frecvent se spunea că aderarea la Uniunea Europeană ar trebui să fie un fapt firesc, deoarece istoria şi cultura românească erau europeane. Să nu mai vorbim de geografie!

Auto-proclamata noastră elită post-1989 (politică şi intelectuală) nu a explicat însă că aderarea la Uniunea Europeană însemna şi adoptarea spiritului european, aşa cum îl definea şi Paul Valery: ”maximum de nevoi, maximum de muncă, maximum de capital, maximum de randament, maximum de ambiţie, maximum de putere, maximum de modificare a naturii exterioare, maximum de relaţii şi de schimburi”. Acest “ansamblu de maximum” trebuia realizat prin pregătirea noastră internă, susţinută şi prin fondurile de pre-aderare!

Amintiri despre trecut

La începutul verii anului 2007, între România – ca stat membru al Uniunii Europene – şi Comisia Europeană s-a convenit asupra Cadrului Strategic Naţional de Referinţă care, prin intermediul Instrumentelor Structurale, urmărea aplicarea în România a politicilor europene de coeziune economică şi socială. La acea dată, guvernul de la Bucureşti nu elaborase nici o strategie post-aderare a României. Semnând acel document, guvernul se obliga să facă din politicile europene de coeziune economică şi socială o prioritate naţională de bază. Pe lângă aspectele economice, semnatarii au analizat şi situaţia din domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale. S-a constatat, iarăşi şi iarăşi, că ratele naşterii, mortalităţii şi speranţa de viaţă în România erau sub indicatorii din UE-15.

De asemenea, că sistemul de tratamente şi prevenţie era în gravă suferinţă, iar infrastructura pentru serviciile medicale, managementul acestora şi investiţiile erau mult sub standardele europene. Existau nu doar condiţii precare pentru asistenţa sanitară, dar şi o extinsă inechitate în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale (urban si rural), diferenţe regionale semnificative şi largi categorii de cetăţeni care nu erau înregistraţi la medicii de familie.

Amintiri despre viitor

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă menţionat avea ca scenariu de bază absorbţia fondurilor structurale alocate României pentru perioada 2007-2013. De aceea, obiectivul general al Cadrului Strategic era ca disparităţile econo-
mico-sociale între România şi statele membre ale Uniunii Europene să se diminueze, prin creşterea PIB cu 15-20%, până în 2015 (“Instrumentele Structurale sunt cea mai importantă resursă care va ajuta România să facă faţă provocărilor şi să aibă succes în procesul modernizării”). De aceea, aproape întreaga viziune care dă suport strategic Cadrului insistă asupra creşterii economice. Domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale ocupa doar un spatiu foarte redus, făcân-du-se o trimitere la Strategia Naţională a Sănătăţii şi menţionându-se posibilitatea reabilitarii unor spitale, prin finanţare cu fonduri structurale, din şapte regiuni ale ţării. De asemenea, se arată că tot prin fonduri structurale s-ar putea asigura finanţarea modernizării echipamentelor şi infrastructurii pentru reţeaua naţională de urgenţe.

Un viitor nu prea îndepărtat

Deşi politicile de sănătate, în Uniunea Europeană, continuă să fie atributul statelor membre, odată cu cetăţenia europeană şi creşterea mobilităţii pe piaţa muncii se observă o solicitare tot mai intensă pentru cooperare şi coordonare. Mai mult, Tratatul Lisabona înscrie, între obiectivele Uniunii, binele cetăţenilor, ceea ce înseamnă şi dreptul la îngrijire preventivă şi tratament medical. Dar dacă vorbele exprimă dreptul la îngrijire medicală, guvernul de la Bucureşti şi autorităţile locale nu văd întotdeauna în cheltuielile de sănătate nişte investiţii vitale în sănătatea cetăţenilor şi naţiunii, în eficientizarea resurselor umane şi creşterea productivităţii economice. Dacă ar fi aşa, probabil guvernul şi autorităţile locale ar insista pentru o redistribuire a alocărilor fondurilor structurale, în aşa fel încât domeniului sănătăţii să i se deschidă mai multe posibilităţi de finanţare. Aceasta cu atât mai mult cu cât procentul absorbţiei acestor fonduri este sub-modest – la jumătatea perioadei exerciţiului bugetar european –, iar sistemul de sănătate este într-o nevoie imensă de investiţii.

Ce avem şi ce putem?

Pentru prima dată, în exerciţiul bugetar European 2007-2013, Comisia Europeană a propus domeniul sănătăţii între primele zece priorităţi ale Fondurilor Structurale. Chiar dacă guvernul României nu a avut în considerare această orientare a Uniunii Europene, ar putea fi identificate circa 400-500 de milioane de euro care să fie îndreptaţi către acest sector:

a. prin măsuri specifice ale unor programe orizontale dedicate special sănătăţii;

b. prin stabilirea unor priorităţi în cadrul programelor de dezvoltare regională;

c. prin proiecte operaţionale selectate de Autoritatea de Management a unui anume Program Operaţional. Aceasta înseamnă că, din alocarea programată pentru 2007-2013, potenţialii beneficiari din domeniul sănătăţii ar putea utiliza finanţări europene pentru dezvoltarea infrastructurii şi eficientizării serviciilor de sănătate, pentru cercetare-dezvoltare-inovare, pentru susţinerea cunoaşterii şi societăţii informaţionale (IT&C), pentru informare şi comunicare, pentru prevenţie şi avertizare, pregătirea resurselor umane, eliminarea inechităţilor accesului la serviciile medicale, medicina muncii, îngrijirea sănătăţii persoanelor vârstnice, pentru proiecte transfrontaliere etc.

La modul concret, potenţialii beneficiari din România – publici şi privaţi – au posibilitatea de-a accesa:

1. Programul Operaţional Regional (infrastructură – spitale, policlinici, dar şi centre social-medicale sau facilităţi pentru spa şi sănătate –, echipamente pentru servicii medicale de urgenţă, micro-firme pentru servicii medicale generale sau specializate, suport pentru structuri de afaceri etc.);

2. Programul Operaţional pentru Competitivitate (cercetare ştiinţifico-tehnologică, inovare, E-Health,
IMM-uri);

3. Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (pregătire profesională, educaţie, schimburi de experienţă, platforme IT etc.).

Există şi calea accesării altor fonduri şi programe, convergente obiectivelor sănătăţii. De exemplu, măsura 312, pentru programe de dezvoltare rurală, dar şi altele, precum protecţia consumatorilor ori siguranţa alimentară.

Ce-i de făcut?

În primul rând trebuie părăsită mentalitatea conform căreia Fondurile Structurale ar fi doar nişte surse de finanţare pentru poftele şi interesele momentane, individuale şi instituţionale. Aceste fonduri europene sunt şi trebuie să fie considerate instrumente pentru crearea bunurilor publice şi private care contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti. Dacă vor fi tratate ca atare, potenţialii beneficiari vor fi în măsură să iniţieze şi să identifice corect proiecte eligibile. Iar în ceea ce priveşte pregătirea proiectelor, aspectele tehnice, operaţionale, financiare, instituţionale etc., semnalăm că între sumele eligibile pot fi înscrise şi cele destinate consultanţei. Implementarea activităţii proiectului, în concordanţă cu obiectivele şi cronologia agreate, este parte a managementului oricărei investiţii serioase. Adiţional acestor Instrumente Structurale, potenţialii beneficiari se pot îndrepta şi spre alte forme de suport financiar, precum cei 4J ai Băncii Europene de Investiţii (iniţiativele Jeremie, Jessica, Jaspers, Jasmine) sau Parteneriatul Public Privat, care este tot mai frecvent utilizat pentru investiţiile sociale ale municipalităţilor.

Dar, mai mult ca orice, este nevoie de o gândire şi acţiune partenerială a celor care intenţionează să utilizeze Fonduri Structurale, Autorităţi de Management, Consultanţă şi Instituţii Financiar-Bancare. Şi, nu în ultimul rând, de un mediu de evoluţie socio-economică predictibil, transparent, susţinut de un stat de drept funcţional, determinat să aplice politicile europene în interesul cetăţenilor.

Prof. Vasile Puşcaş, Institutul pentru Studii Internaţionale, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca

Popularity: unranked [?]

Comisia Europeană a decis recent acordarea unei perioade de graţie ţărilor care nu au folosit până în prezent toate fondurile europene care le sunt alocate, oferindu-le astfel accesul la o soluție de finanțare pe fondul efectelor negative ale crizei economice, notează euractiv.com. Inițiativa face parte dintr-un set de măsuri gândite pentru a facilita accesul la fonduri europene regionale și fonduri de coeziune, ceea ce are drept scop încercarea de a rezolva lipsa de lichidități de pe piețele europene.

Principalele măsuri luate de Comisia Europeană vizează stimularea accesului la fonduri pentru un grup de țări, considerate ca având cea mai mare nevoie de susținere. România, dar și Ungaria, Estonia, Letonia și Lituania au primit avansuri totalizând 775 de milioane de euro. Aceste state fie au beneficiat de un împrumut de la Fondul Monetar Internațional, fie s-au confruntat cu o scădere a produsului intern brut cu mai mult de 10% din cauza crizei.

Potrivit legilor UE în vigoare, dacă fondurile alocate la un anumit moment nu sunt cheltuite în doi ani, se întorc la bugetul european.

Noile reglementări acordă țărilor un dead-line extins, măsură care ar putea împiedica pierderi de aproximativ 220 de milioane de euro pentru țările cu un ritm mai lent de accesare a fondurilor. Este vorba de 125 de milioane de euro pentru Spania, 65 de milioane euro pentru Italia, nouă milioane de euro pentru Marea Britanie, șase milioane de euro pentru Gemania și 20 de milioane pentru proiecte de cooperare între diferite state.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 3% [?]

MARIA VASILESCU

director general Tarus Media

maria.vasilescu@tarus.eu

În rândul statelor membre UE, totalul cheltuielilor în sectorul sănătăţii variază între 4,9% şi peste 10,7% din PIB. Nu comentez asupra situaţiei din România. Aş vrea să prezint doar câteva cifre şi o viziune de ansamblu asupra problemei fondurilor structurale în sănătate. În urma editorialului din luna iunie, am primit mesaje care ne confirmă atât interesul celor care activează în sistemul de sănătate românesc pentru această “gură de oxigen”, cum sunt văzute fondurile structurale, cât şi insuficienta cunoaştere a mecanismelor de accesare a acestora. De aceea ne‑am gândit (şi consultat cu specialişti europeni) că Forumul de Investiţii în Sănătate – Focus: Fondurile Structurale, pe care îl organizăm în toamnă, este unul binevenit în România. Şi nu numai. Este o problemă de interes pentru întreaga regiune – chiar şi din perspectiva prezentării poveştilor de success din ţări “campioane” în accesarea fondurilor structurale pe sănătate, precum Ungaria şi Polonia.

Prezentând deci cifrele alocate sănătăţii (în medie) în ţările civilizate din Europa, şi comparând cu alte state (inclusiv România) realizăm că investiţiile în sănătate nu sunt optimizate în toate regiunile, astfel încât acestea să contribuie la o dezvoltare regională reală.

Rolul sănătăţii în generarea bunăstării economice şi prosperităţii a fost recunoscut în priorităţile de investiţii identificate de către UE pentru 2007- 2013.

Suma investiţiilor în sănătate prin fonduri europene variază de la ţară la ţară. Suma totală planificată pentru perioada 2007- 2013 a fost calculată în jurul cifrei de cinci miliarde de euro.

Trei arii de investiţii în sănătate au fost identificate: investiţii directe (infrastructura de sănătate), investiţii indirecte (forţa de muncă şi politici profesionale) şi investiţii în afara sistemului de sănătate, dar cu potenţial de influenţare a sănătăţii şi cu impact asupra mediului economic şi social.

Principalele domenii ale investiţiilor directe şi indirecte indicate în Programul Operaţional pentru 2007-2013 includ infrastructura de sănătate, e-Health, îngrijirea bolnavilor, accesul la sănătate, îngrijirile de urgenţă, echipamentele medicale, screening-ul, sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, health promotion şi prevenţia, educaţia şi trainingul pentru profesioniştii din sănătate.

În ţări ca Bulgaria, Cehia, Grecia, Lituania, Letonia, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia, infrastructura în sănătate este principalul element al investiţiilor directe.

Ca investiţii directe, România a mai accesat fonduri structurale pentru e-Health, servicii de urgenţă, managementul calităţii. Investiţiile indirecte în România au fost pentru sănătate şi siguranţă, sănătate la locul de muncă şi servicii ocupaţionale de sănătate. Investiţiile cu potenţial pentru sănătate au fost făcute în transporturi, protecţia mediului, implicarea comunităţilor, dezvoltare urbană, incluziune socială şi ocupaţională. Sunt multe de spus.

Investiţiile în sănătate pot fi susţinute prin Fondul Social European (FSE) şi prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în funcţie de natura activităţilor co-finanţate. De exemplu, prin FEDR sunt eligibile proiecte privind infrastructura, incluzând echipamentele medicale, construcţia sau refacerea de spitale şi cabinete de medicină primară, restructurarea centrelor de diagnostic, modernizarea echipamentelor (de diagnostic, chirurgicale, informatice etc.), dezvoltarea serviciilor medicale în comunităţi rurale sau izolate, crearea de servicii medicale integrate de urgenţă cu reţele eficiente de comunicaţii, health promotion şi prevenţie prin mijloace de informare.

FSE este instrumentul structural care susţine politicile în domeniul forţei de muncă: creşterea adaptabilităţii angajaţilor, promovarea productivităţii – siguranţa şi sănătatea la locul de muncă, training şi servicii de sprijin educaţional, sprijinul celor care din motive de sănătate sunt marginalizaţi social (bătrâni, femei şomere, persoane cu dizabilităţi), reducerea absenţelor de la locul de muncă din cauza îmbolnăvirilor, reconversia profesională, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a mediului urban, dezvoltarea capacităţilor administrative.

NU RATAŢI CEL MAI IMPORTANT EVENIMENT DIN TOAMNA 2010 DIN DOMENIUL FINANŢĂRII SISTEMULUI DE SĂNĂTATE: FOCUS PE FONDURILE STRUCTURALE !

(detalii pe www.tarusmedia.ro) <<<

Popularity: 4% [?]

Prof. dr. Vasile Puşcaş, Institutul pentru Studii Internaţionale, Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. Dr. Anca Curta, Institutul pentru Sănătate Publică, Cluj-Napoca

După ce s-a extins de la şase la cinsprezece membri, prin patru extinderi succesive în ultima jumătate de secol, semnarea Tratatelor de Aderare cu 10+2 noi state membre (2004 şi 2007) a adus Uniunea Europeană într-o etapă distinctă. Aceasta şi datorită faptului că cea de-a cincea şi cea mai semnificativă extindere a inclus cea mai mare diversitate şi complexitate a procesului.  >>>

Intrarea în Uniunea Europeană a douăsprezece state membre (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Malta, Cipru – în 2004 şi Bulgaria şi România – în 2007) a generat o creştere substanţială în perimetrul, piaţa, populaţia, cultura şi capitalul istoric al Uniunii Europene. Însă această extindere reprezintă mai mult un proces decât un eveniment, iar pregătirea pentru aderarea la UE a creat situaţii fără precedent şi ocazia de a implementa schimbări pe plan social, politic, economic şi instituţional.

Europa Centrală şi de Sud- Est

Dezvoltarea unei politici în domeniul sănătăţii în Europa Centrală şi de Sud- Est a urmat, în mare parte, un traseu comun. Influenţele proprii demersurilor pentru aderarea la UE au avut drept rezultat apropierea statelor candidate de standardele vestice, în speranţa că acestea le vor face mai viabile din punct de vedere economic, crescându-le capacitatea de răspuns şi făcându-le mai compatibile cu economia de piaţă. Dezavantajul acestei aderări târzii este faptul că noile state membre trebuie să se supună deciziilor luate deja de celelalte state-membre.

Povara bolilor în aceste ţări este substanţial mai ridicată decât în statele mai vechi-membre ale Uniunii Europene, indiferent dacă vorbim despre afecţiuni cronice sau de cele acute. Finanţarea sistemelor de sănătate a devenit una dintre cele mai delicate provocări întâmpinate de guvernele Europei, dar pentru multe dintre noile state membre UE aceste presiuni au un caracter acut, ca o consecinţă a unei serii de factori: slaba capitalizare a infrastructurii de sănătate şi creşterea tensiunilor între diverse priorităţi concurente în cadrul procesului de aderare.

Ca răspuns la aceste presiuni, au apărut câteva tendinţe comune în noile state membre UE. Acestea includ întărirea capacităţii sistemului de sănătate publică, crearea unor noi instituţii în domeniul sănătăţii şi al finanţării, cu diverse grade de autonomie, diversificarea surselor de finanţare, crearea unui model pluralist de oferire a serviciilor de sănătate şi schimbarea metodelor de plată a furnizorilor.  Toate aceste ţări au adoptat sistemul asigurărilor sociale pentru finanţarea sănătăţii.

Acoperirea extinsă a serviciilor de sănătate este prevăzută în Constituţie în multe dintre statele membre recent intrate în UE, însă, resursele fiind limitate, o acoperire de acest nivel nu este o acoperire reală. Asigurările private în sănătate, acolo unde s-a dezvoltat acest sistem, au avut până în prezent un rol suplimentar şi nu de substituţie, astfel încât pacienţii nu pot opta pentru un sistem sau altul.

Este dificil de imaginat că un singur sistem de sănătate publică ar putea fi implementat în toate statele membre sau că ar putea exista o singură cale de transformare a sistemelor medicale, având în vedere diferenţele considerabile dintre ţări.

Reforme cheie, în viziunea UE

Astfel, reformele din sistemul de sănătate sunt planificate şi implementate la nivel naţional, în cadrul instituţional al fiecărui stat, potrivit circumstanţelor specifice şi structurii de valori a fiecărei societăţi.

Comisia Europeană a identificat anumite puncte cheie care ar putea fi luate în considerare în dezvoltarea unor politici de sănătate eficiente la nivel naţional. Printre acestea se numără lipsa unor politici clare, moderne de sănătate publică şi prioritatea relativ scăzută acordată acestui sector, nivelul în creştere al maladiilor transmisibile şi scăderea acoperirii vaccinurilor, creşterea utilizării medicamentelor, nevoia de a dezvolta o infrastructură dedicată serviciilor de urgenţă, statutul social şi economic lipsit de influenţă al profesioniştilor din sănătate, lipsa unei implicări adecvate a societăţii civile în problemele din sistemul sanitar şi impactul negativ constant al condiţiilor sociale precare asupra sistemului de sănătate.

Pentru a găsi soluţii la aceste probleme, ar putea fi avute în vedere următoarele opţiuni: îmbunătăţirea participării la fiecare program comunitar dedicat sistemului de sănătate publică, creşterea know-how-ului şi a facilităţilor legate de ţinerea sub observaţie a bolilor transmisibile şi participarea în procesele de networking pe această tematică la nivel comunitar, identificarea priorităţilor pentru cooperare şi schimb de informaţii, stabilirea priorităţilor legate de alocarea resurselor şi a investiţiilor, promovarea participării experţilor din noile state membre în grupurile de experţi ale Comisiei, facilitarea cooperării între state, precum şi dezvoltarea cercetării în sănătate ca şi utilizarea sistemelor de informaţie şi a tehnologiilor din domeniu.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 4% [?]

Interviu realizat de Maria Vasilescu

O mai bună legătură între oficialii de la Bruxelles şi decidenţii români din sistemul de sănătate nu poate fi decât în sprijinul promovării bunelor practici, în interesul final al pacienţilor români, consideră Jo Leinen, președintele Comitetului pentru Mediu, Sănătate și Siguranță Alimentară din Parlamentul European (ENVI). Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Medica Academica, acesta a subliniat necesitatea ca vocea pacienţilor să se audă mai bine la Bruxelles şi ca noul comisar pentru sănătate, John Dalli, să cunoască mai aprofundat realităţile din România. >>>

1972 Universitatea din Saarbrücken şi Bonn

1974 Institutul pentru Afaceri Mondiale, Connecticut /SUA

aprilie 1985 – noi. 1994 Ministrul Mediului în Saarland/ Germania

iunie 1995 – sept 1999 Membru în Comitetul Regiunilor (CoR) şi Congresul Regiunilor (CLRAE) din Consiliul Europei

2008 raportor pentru “Noul rol şi responsabilităţile Parlamentului în implementarea Tratatului de la Lisabona”

2009 reales în Parlamentul European – Preşedintele Comitetului pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară

Care sunt principalele subiecte pe agenda oficialilor europeni în ceea ce privește viitorul programelor de sănătate și mediu?

În sectorul de sănătate, în prezent dezbaterile se concentrează pe reducerea inechităților și pe obținerea unui acces egal la servicii de sănătate de calitate pentru toți pacienții. Interesele pacienților se află în centrul dezbaterii politice, nevoile lor sunt cele care trebuie reflectate.

În politica de mediu, clima și protecția biodiversității au, binențeles, rolul cel mai important. Dar implementarea legislației europene de mediu la nivel național este una din principalele preocupări, în condițiile în care aici rămân încă multe de făcut. Deși Uniunea Europeană are un acquis cuprinzător în domeniul protecției mediului – de exemplu, vizând poluarea apei și a aerului, reducerea emisiilor, tratarea deșeurilor –, implementarea politicilor naționale în unele state membre este destul de lentă. Acest lucru pune sănătatea oamenilor în pericol și este o problemă care trebuie rezolvată urgent.

Care ar fi principalele trei schimbări pe care le-aţi face pentru ca europenii să poată beneficia de o îmbunătăţire în domeniul îngrijirii sănătăţii?

1. Să facem ca interesul pacienților să devină mai important decât cel al industriei

2. Să furnizăm populaţiei servicii de sănătate accesibile, de o calitate bună

3. Să creăm condiții bune de muncă și să asigurăm nivele salariale bune pentru cei care muncesc în cadrul sistemelor sanitare

– Aveți o experiență semnificativă în politicile publice de sănătate. În opinia dvs., care sunt elementele cheie ale unei reforme în sănătate ?

– Accesul bun la servicii de sănătate de calitate și pe care oamenii să și le poată permite este una din pietrele unghiulare pentru orice sistem de sănătate. Sănătatea constituie, de regulă, un serviciu social. Pentru a asigura coerența socială în interiorul unei stat este important ca accesul la serviciile de sănătate să fie garantat tuturor.

De cele mai multe ori există o discrepanță între mediul rural și cel urban. Este o adevărată provocare pentru multe sisteme de sănătate, inclusiv pentru cel german, să acopere zonele rurale cu servicii de sănătate la fel de bine ca și în celelalte zone.

Oricum, reformele cer timp. Nu se poate nimeni aștepta la schimbări peste noapte, şi de aceea toate acțiunile trebuie comunicate și discutate cu societatea civilă și cu publicul larg.

– Cum pot îmbunătăţi oficialii români comunicarea şi lobby-ul la Bruxelles? Ţinând cont de experiența dvs., ar putea ajuta acest lucru pentru o mai bună implementare în cadrul politicilor de sănătate ?

– O mai bună cunoaștere a situației și, de asemenea, a problemelor din sistemul românesc de sănătate înseamnă, cu siguranță, un pas important. Schimbul de bune practici și cel de idei și informații cu experții din sănătate din state terţe ar putea oferi experiențe valoroase și ar putea ajuta la găsirea soluțiilor pentru România.

De asemenea, cred că este benefic ca vocea pacienților și cea a organizațiilor de pacienți să se audă la Bruxelles. Noul comisar european pentru sănătate, John Dalli, a declarat că dorește să rezolve problema inechităților în sănătate în Uniunea Europeană. Furnizându-i informație la prima mână sau invitându-l să exploreze direct şi inopinat sistemul românesc de sănătate poate fi, de asemenea, util.

– Cum pot fi conectate politicile de sănătate cu mult discutatul subiect al schimbărilor climatice? Consideraţi că oficialii ar trebui să sublinieze mai accentuat necesitatea unor programe de mediu sustenabile pentru a genera un mai bun climat în sănătate ?

– Campaniile de informare și comunicare sunt întotdeauna benefice. Oamenii au tendința de a respinge sau de a se teme de ceea ce e nou și necunoscut. Schimbările și reformele trebuie discutate amplu, public.

Într-adevăr, pot exista legături între problemele de mediu și de climă și sănătate. Solurile sau apa freatică contaminate pot contribui la o sănătate precară. Traiul în zonele cu emisii industriale sau care sunt generate de un volum mare de trafic pot afecta negativ sănătatea oamenilor şi, în consecință, poate conduce la costuri mai mari în sănătate. Legătura dintre legislația de mediu, care, spre exemplu, vizează îmbunătățirea calității aerului sau a apei, şi sănătate poate contribui la o mai bună implementare a politicilor de mediu și, în paralel, poate îmbunătăți sănătatea populației și poate conduce la reducerea costurilor în sănătate

Popularity: 6% [?]

Tarus Media a organizat pe 12 aprilie, la Bruxelles, Romanian Health Forum – Perspective asupra Politicilor Europene de Sănătate – Oportunități și provocări pentru statele Europei Centrale, un eveniment care a reunit, într-un dialog comun, toate părțile implicate în sistemul de sănătate, de la pacienți la autorități, dar și factori europeni. Participanţii au susținut nevoia finanţării sustenabile în sănătate și a unui dialog privind viitorul sistemului din România. >>>

Forumul Român de Sănătate a fost conceput ca o platformă de dis-cuţii pentru toţi cei interesaţi să construiască o viziune comună în sănătate, care să rezolve provocările-cheie ale sistemului românesc și să stabilească un cadru de dialog pentru reformele necesare.

Forumul Român de Sănătate a re-unit, sub Înaltul Patronaj al Președintelui din România și al autorităţilor de sănătate – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Ministerul Sănătăţii –, medici din organizaţii profesionale din UE și din România, farmaciști, grupuri de pacienţi și lobbiști ai sistemului – Coaliţia Europeană a Pacienţilor cu Cancer și Alianţa Europeană de Sănătate Publică – și industria & terţi – ARPIM, EFPIA, Cegedim. Organizarea Forumului la Bruxelles și participarea reprezentanţilorinstituţiilorșiorganizaţiilor UE – Comisia Europeană, membri ai Parlamentului European sau ai Reprezentanţei Permanente a României la UE – au așezat dezbaterile într-un context extins, european. În ciuda perspectivelor diferite în ceea ce privește asistenţa medicală și politicile de sănătate, participanţii au agreat următoarele trei aspecte:

Finanţarea sistemului de sănătate (mai puţin de 4% din PIB) este nesustenabilă chiar și în perioadă de criză;

Există nevoia de a dezvolta politici pe termen lung în acord cu necesitățile reale;

Participanții și-au afirmat disponibilitatea de a contribui constructiv la dezbatere și de a continua discuţiile la București.

Sănătatea – prioritate absolută

Prof. Vasile Puscaş, fostul Negociator Șef al României cu UE și moderatorul forumului, a reamintit participanţilor faptul că sănătatea este responsabilitatea State-lor Membre. În timp ce anumite obiective de sănătate tind să fie armonizate la nivelul UE – eliminarea disparităţilor în sănătate, abordarea provocărilor demografice și de mediu, echitatea – este la latitudinea fiecărei ţări să aleagă ce strategii și ce unelte să folosească pentru a le atinge.

Maria Vasilescu, director general Tarus Media

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 25% [?]

Maria Vasilescu, director general

De profesie medic, europarlamentarul liberal Cristian Bușoi consideră că principalele măsuri care pot îmbunătăţi sistemul de sănătate din România sunt asigurările private, o lege a malpraxisului, parteneriatele public private pentru modernizarea infrastructurii spitaliceşti şi absorbţia fondurilor europene. >>>

– Credeți că o mai mare implicare a autorităților române din sistemul de sănătate pe axa București – Bruxelles ar fi necesară pentru a genera efecte pozitive în sistemul local ?

– O mare parte a deciziilor sunt luate la Bruxelles și aceste decizii au frecvent un mare impact asupra legislației naționale, deși Uniunea Europeană nu are nici o competență în armonizarea sistemelor naționale de sănătate. Cred cu tărie că putem aduce valoare adăugată printr-un schimb de informații mai extins.

– Care sunt elementele cheie ale reformei în sistemul românesc de sănătate ?

– Pentru a performa și a putea furniza servicii de calitate, sistemul național de sănătate are nevoie de mai mulți bani. De aceea, cred că ar trebui alocat sănătății un procentaj mai mare din PIB. Pe de altă parte, avem nevoie de o mai mare încredere între furnizorii de medicamente și autorități. Nu în cele din urmă, cred că sistemul românesc de sănătate are nevoie de descentralizare, astfel încât să fie găsite la nivel local soluții care să răspundă mai bine nevoilor unităților din sănătate.

– Cum ar putea România să beneficieze de fonduri structurale în domeniul sănătății ?

– Nu există un program distinct în sănătate, dar diferite proiecte în sănătate pot veni prin instrumente orizontale de finanțare, în cadrul altor programe europene. Pentru a îmbunătăți absorbția fondurilor europene, ar trebui ca beneficiarii să fie mult mai bine informați, astfel încât ei să cunoască variantele pe care le au la dispoziție pentru a-și finanța inițiativele. Pe de altă parte, probabil că trebuie să reformăm sistemul la nivel european, astfel încât să reducem puțin unda roșie care este un important obstacol pentru a beneficia de aceste fonduri. Este de asemenea dificilă obținerea cofinanțării, în condițiile în care UE nu dorește să finanțeze proiectele în proporție de 100%. De aceea, România ar trebui să îmbunătățească sprijinul financiar pentru proiectele în sănătate.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 17% [?]

Dr. Mircea Olteanu, prim vicepreşedinte al Asociaţiei Spitalelor din România, şi Maria Vasilescu, director general Tarus Media, s-au întâlnit în februarie, la Geneva şi Ferney‑Voltaire, cu reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale din domeniul medical, în scopul stabilirii de parteneriate şi al unui schimb de experienţă. În urma acestor întâlniri, specialişti de nivel internaţional au confirmat participarea în cadrul a două manifestări importante pentru sistemul de sănătate românesc: conferinţele e-Health Congress 2010 şi Chronic Disease & Health Management, organizate în acest an la Bucureşti de Tarus Media şi Asociaţia Spitalelor din România.

La Geneva, zona dedicată instituţiilor internaţionale este relativ restrânsă, dar foarte bine organizată. Clădirile, sedii ale unor organisme de nivel mondial, sunt impunătoare şi bine semnalizate, iar mijloacele de transport vin “ceas”, la câte un minut distanţă. Trecerea din Geneva (Elveţia) în Ferney-Voltaire (Franţa) se face pe “nevăzute”, cu un autobuz care costa 3 euro şi care afişează cuminte următoarea staţie.

Preşedinţi sau Directori Generali, reprezentanţi ai unor instituţii de nivel internaţional, sunt relaxaţi şi bucuroşi să se întâlnească, să discute şi să iniţieze colaborări cu invitaţi din România.

Vizita la sediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a fost impresionantă. Geneva asigură transport special pentru sediul OMS, iar în clădire este greu de pătruns în mod normal. Odată ce am trecut de filtrele de securitate, parterul clădirii – un spaţiu imens cu biblioteci, centre de informare şi cafenele – se dovedeşte extrem de prietenos. Pe pereţi este ilustrată istoria instituţiei, prin fotografii de mari dimensiuni cu preşedinţii succesivi ai OMS.

Am fost primiţi de responsabilul pe Health Promotion din cadrul diviziei de Boli Cronice, Galea Gauden, un maltez ce a lucrat în cadrul reprezentanţelor OMS din toată lumea, cu excepţia celei din ţara sa. Discuţiile au fost centrate pe necesitatea unor politici coerente de sănătate şi pe nevoia întăririi cooperării între ţările cu experienţă şi cele aflate la început, pe diferite domenii.

Federaţia Mondială de Cardiologie (World Heart Federation – WHF)

WHF este partenerul principal non-guvernamental al OMS în prevenirea şi controlul bolilor cardio-vasculare. Federaţia are un board format din cardiologi din toate colţurile lumii şi directori de fundaţii de cardiologie. În 2010, unul din proiectele principale ale Federaţiei este organizarea Congresului Mondial de Cardiologie care va avea loc la Beijing în luna iunie. Accentul se va pune pe caracterul complementar al ştiinţei şi pe mobilizarea publică.

Mesajul principal este de a arăta că prin îngrijirea adecvată a pacientului, prin eforturi individuale şi comunitare, bolile cardiovasculare pot fi prevenite.

-Asociaţia Mondială Medicală (World Medical Association – WMA)

WMA este organizaţia ce serveşte umanitatea prin impunerea celor mai înalte standarde în domeniul medical. Este o organizaţie internaţională care reprezintă drepturile şi interesele medicilor din toată lumea. A fost fondată în 1947, când medici din 27 de ţări s-au întâlnit la Prima  Adunare Generală de la Paris. WMA oferă îndrumare etică, prin declaraţii, reglementări şi ajutând astfel asociaţiile naţionale medicale, precum şi guverne şi organizaţii din întreaga lume.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Maria Vasilescu, director general Tarus Media

Popularity: 12% [?]

La cinci ani după finalizarea negocierilor de aderare, prof. Vasile Puşcaş, fostul Negociator–Şef al României cu Uniunea Europeană, a primit din partea Academiei Române premiul „Mihail Kogălniceanu” pentru volumul România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare (2000‑2004).

Prof. Vasile Puşcaş este invitat special la conferinţa Tarus Media Health Debates/Romanian Health Forum – Perspectives on the European Health Policies, Opportunities and Challenges for the Central European Countries, organizată la Bruxelles, 12 aprilie 2010, hotel “Le Meridien”, de Tarus Media împreună cu European Hospital and Healthcare Federation (HOPE), Asociaţia Medicală din România, Asociaţia Spitalelor din România. Mai multe detalii puteți găsi pe http://bruxelles.tarusmedia.ro/

– Ce au însemnat negocierile de aderare pentru România? Ce s-a schimbat după semnarea Tratatului de Aderare la 25 aprilie 2007 ?

– Extinderea Uniunii Europene a adus transformări extraordinare în domeniul afacerilor europene, nu numai în România şi alte state candidate, dar şi în UE. Negocierile de aderare ale celor 12 state candidate – așa-numitul al cincilea val – şi aderarea acestora în 2004 și 2007 au influenţat evoluţia politicilor comunitare, impunând elemente noi, modernizatoare, care reprezintă premise pentru o construcţie europeană novatoare, competitivă şi puternică.

Ce semnificaţie are acest premiu, mai ales în contextul în care se află acum

România ?

Premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române, acordat lucrării România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare (2000-2004), mă onorează şi mă îndatorează, nu numai ca recunoaştere a muncii depuse de echipa de negociere, cât şi ca simbolistică – pentru că Mihail Kogălniceanu a fost el însuşi un istoric-participant la construcţia României moderne. Pentru mine, negocierile de aderare la UE nu au fost doar o provocare profesională, ci mai ales un proiect de modernizare a României, în contextul favorizant de la începutul acestui veac. Eu chiar am crezut în devenirea noastră europeană şi am simţit toată această muncă drept o datorie a vieţii noastre faţă de cetăţenii români, faţă de copiii noştri şi faţă de atâtea generaţii care au pornit procesul modernizator în România. Am avut şansa să fiu participant la câteva decizii şi procese definitorii pentru viitorul României, după 1990. Promit să fiu şi un istoric care va descrie cât mai obiectiv această epocă şi mai ales procesele social-politice la care am participat.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 40% [?]

Europarlamentarul Daciana Sârbu, membru în Comisia de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară, s-a remarcat printr-o serie de proiecte legate de sănătatea publică. Alimentaţia corectă, îmbunătăţirea legislaţiei privind decontarea tratamentelor pentru cetăţenii care se îmbolnăvesc în alte state membre, precum şi politica medicamentului sunt câteva din preocupările tânărului europarlamentar Daciana Sârbu.

Care sunt proiectele cele mai importante pe care le-aţi susţinut la Bruxelles în domeniul sănătăţii publice ?

Am ales să fiu membră a Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară (ENVI), atât în mandatul scurtde doi ani, cât şi în actualul mandat de europarlamentar, fiindcă o atare activitate acoperă o dimensiune importantă a vieţii sociale, deocamdată aflată prea puţin în prim-plan în România. Sănătatea publică este strâns legată de protecţia mediului şi de siguranţa alimentară, deci majoritatea proiectelor de care ne ocupăm, fie că se referă la reducerea poluării, fie la calitatea alimentelor care se comercializează, au un impact direct asupra sănătăţii cetăţenilor europeni. În privinţa legislaţiei de sănătate, cel mai recent am lucrat la o serie de legi menite să clarifice îngrijirea sănătăţii peste graniţă. Este vorba de cetăţenii care călătoresc în alte state membre, beneficiază de servicii medicale acolo şi ulterior îşi pot recupera costurile în ţara de origine.

De asemenea, lucrăm în acest moment la propuneri menite să întărească legislaţia în privinţa medicamentelor şi a produselor farmaceutice, în sensul unor reguli mai puternice şi mai sigure, care să prevină apariţia produselor contrafăcute pe piaţa europeană.

De curând, am adresat o întrebare scrisă Comisiei Europene, cerându-i acesteia să creeze un fond de urgenţă pentru sprijinirea statelor membre puternic afectate de criza economică şi care nu îşi mai permit subvenţionarea medicamentelor pentru pacienţii cu boli cronice sau rare.

În mandatul trecut aţi avut o preocupare specială pentru alimentaţia sănătoasă. Vă menţineţi această prioritate şi în prezent ?

Da, am insistat asupra iniţiativelor privind alimentaţia sănătoasă, o consider drept una din marile probleme ale societăţii noastre. Să nu uităm că OMS a definit obezitatea drept principala problemă de sănătate a lumii occidentale. Obezitatea la adulți este responsabilă pentru 6% din cheltuielile de sănătate în regiunea europeană a OMS. Iar astăzi, în Uniunea Europeană, aproape 27% dintre bărbaţi şi 38% din femei sunt supraponderali sau obezi.

Pentru România, perspectivele sunt complicate, fiindcă nu conştientizăm suficient problema, nu-i analizăm proporţiile, iar în viitorul apropiat sistemul sanitar va fi supus unei presiuni şi mai mari, din cauza bolilor datorate nutriţiei.

Mi-am concentrat eforturile în special în ceea ce privește promovarea alimentaţiei sănătoase în rândul copiilor. Am militat în Parlamentul European pentru extinderea programului privind fructele oferite gratuit copiilor în şcoli şi pentru o mai largă finanţare a acestuia. Mă bucur să constat că, între timp, şi România l-a adoptat, deocamdată la stadiul de program-pilot. Nu cred că se ştie, inclusiv la nivelul autorităţilor, cât de dramatică e situaţia alimentaţiei copiilor. 54% dintre preşcolarii din România consumă zilnic alimente care conţin prea multe calorii. Aproape toţi preşcolarii au deficienţe de vitamina D. 93% suferă de lipsă de calciu, iar 40% – de lipsă de fier. Doar 18% dintre copii preşcolari mănâncă cel puţin un fruct pe zi. Sunt cifre care ar trebui să ne sperie, să genereze politici publice de răspuns.

Cred că munca în domeniul legislaţiei este foarte importantă, dar contează mult şi susţinerea publică a unor idei în care crezi, mai ales într-un stat precum România, unde subiectele din acest domeniu au o expunere publică slabă. Informarea publică şi efortul de a comunica direct cu autorităţile naţionale şi cu populaţia sunt esenţiale.

De curând aţi cerut sprijin Parlamentului Europei pentru suplimentarea dozelor de vaccin împotriva virusului A/H1N1 pentru România. Cum s-a concretizat solicitarea ?

Comisia de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară are consultări frecvente la care participă comisarul european pentru Sănătate, iar acesta ne informează periodic cu privire la situaţia
A/H1N1 în Europa. Totuşi, de coordonarea sănătăţii se ocupă în mod direct autorităţile la nivel naţional. Aceasta înseamnă, de exemplu, că programele de vaccinare sunt în responsabilitatea statelor membre. Comisarul a confirmat recent că au fost autorizate două vaccinuri care vor putea fi folosite în UE, iar Comisia poate oferi sfaturi tehnice ţărilor, inclusiv în privinţa strategiilor de vaccinare. Surplusul de vaccin poate fi împărţit cu celelalte state membre, dacă acestea se află în dificultate.

Una din cele mai importante politici actuale ale Parlamentului European este alinierea serviciilor medicale spitaliceşti din UE la standarde comunitare, astfel încât orice cetăţean UE să beneficieze de acelaşi tip de îngrijiri în orice stat membru.  Prin urmare, şi în România. Cum ar putea sprijini Parlamentul European îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale din România ?

Administrarea sistemului sanitar şi tipul de contribuţii necesare pentru finanţarea acestuia sunt decizii luate la nivel naţional, în interiorul fiecărui stat membru. Munca Parlamentului European, şi, în special, a Comisiei de Mediu, poate contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale în primul rând printr-o legislaţie comunitară cât mai bună. Cu alte cuvinte, la Bruxelles putem crea reguli stricte pentru controlarea calităţii medicamentelor din farmacii, pentru informarea consumatorului în privinţa produselor cumpărate, sau pentru controlul substanţelor toxice.

Dar chestiuni precum finanţarea spitalelor nu se pot decide sau influenţa la nivel european – din păcate, adăug eu, fiindcă România a ajuns să aloce sănătăţii, în 2009, 3,2% din PIB. Cheltuielile publice alocate sănătății reprezintă, la noi, mai puţin de jumătate decât media din UE. Mai mult, tendinţa este îngrijoratoare – am ajuns la cel mai mic procent din ultimii nouă ani, spitalele sunt în criză de bani, cei care suferă de boli cronice s-au gândit chiar la un miting al disperării. Marile probleme ale sistemului sanitar românesc provin din deficienţe de finanţare şi de management și ele trebuie rezolvate pe plan local.

Ce soluţii credeţi că ar fi necesare şi realizabile concret pentru diminuarea fenomenului migraţiei personalului medical din  România ?

Faptul că foarte mulţi absolvenţi de medicină şi medici părăsesc România este un factor care sărăceşte sistemul de una din resursele sale importante. Nu putem să nu ne uităm, în primul rând, către condiţiile de salarizare când căutăm cauzele. Din câte ştiu, un medic rezident nu câştigă mai mult de 10 milioane pe lună în primul an şi această sumă creşte foarte puţin în următorii ani de rezidenţiat. Citeam în presa locală că există în acest moment oferte de muncă pentru medici români, în Danemarca sau în Germania, pentru salarii de început de 8-9 000 de euro. Contrastul este izbitor. Condiţiile de muncă sunt un alt factor, dotările din multe spitale româneşti sunt un aspect mult dezbătut în aceşti ultimi ani, dar, din păcate, aproape deloc îmbunătăţit. De suferit, suferă şi medicii, şi pacienţii. În continuare există zone rurale lipsite de dispensare şi de asistenţă medicală. Soluţia nu poate fi una separată, individualizată, ea trebuie să facă parte dintr-o strategie de ridicare a nivelului finanţării în sistem, pe toate dimensiunile acestuia.

Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor ?

Pe zona strict delimitată a sănătăţii publice, intenţionez să depun o declaraţie scrisă referitoare la scleroza multiplă şi la diferenţele de diagnostic şi tratament ale sclerozei multiple în ţările membre. Lucrez în continuare şi la proiecte legate de alimentaţie şi de bolile provocate de nutriţie. Intenţionez, de asemenea, să solicit Comisiei Europene să iniţieze o campanie de informare a populaţiei tinere (de vârsta şcolară) în privinţa pericolelor reprezentate de fumat, la adresa propriei sănătăţi. Personal, stau la dispoziţia comunităţii medicale româneşti pentru orice discuţie despre teme pe care am putea să le susţinem împreună, la Bucureşti sau la Bruxelles.

Interviu realizat de Maria Vasilescu

Popularity: 14% [?]