Medica Academica

Delia Budurcă

Consilierul prezidenţial prof. dr. Virgil Păunescu, în acelaşi timp unul dintre primii cercetători români implicaţi în studiul celulelor stem, consideră că, deşi amplu discutat în media, acest subiect este încă marcat de multă confuzie. Virgil Păunescu evocă studiile făcute la Timişoara pentru tratarea cu celule stem hematopoetice a cazurilor de infarct miocardic acut, care s-au bucurat de un mare interes la nivel european, şi principala problemă a transplantului de celule stem în România, Registrul Naţional al Donatorilor de Măduvă, care face foarte dificilă găsirea unui donator compatibil cu pacientul.  >>>

– Ce înseamnă terapiile celulare  ?

– Terapia celulară se referă la acea procedură medicală care presupune  administrarea  la nivel local sau general, pe cale intravenoasă, a unor celule sau amestecuri de celule.

Cea mai cunoscută formă de terapie celulară este aşa-zisul transplant de măduvă care, în fapt, înseamnă administrarea pe cale intravenoasă de celule stem hematopoetice în vederea reconstituirii ţesutului medular hematogen.

Dacă ne referim la celulele stem trebuie făcute câteva precizări pentru că, de multe ori, termenul este folosit în mod incorect. Există mai multe tipuri de celule stem şi este foarte important să înţelegem la ce ne referim.

Cele mai multe şi cele mai spectaculoase discuţii din mass-media au făcut referire la celulele stem embrionare care provin din sacrificarea unor embrioni umani sau animali.

Referitor la celulele stem embrionare umane a existat şi există încă o dezbatere de natură etică în care s-a implicat şi biserica, aceasta opunându-se cercetărilor ce utilizează celule stem embrionare. Această dezbatere de natură etică a făcut ca pentru câţiva ani, în SUA, acest gen de cercetări să fie mult îngreuiate şi chiar oprite.

Problema etică ţine de faptul că celulele stem embrionare umane se obţin cu preţul sacrificării unor embrioni umani.

Cu toate acestea, în prezent celulele stem embrionare umane, ca şi cele animale, se găsesc pe piaţă şi se comercializează ca orice altă linie celulară şi pot fi utilizate în scop de cercetare de orice laborator care are facilităţile necesare unor astfel de studii.

Până în prezent cercetările pe celule stem embrionare nu s-au finalizat cu un rezultat terapeutic, ele având însă un important potenţial ştiinţific care ne-ar putea permite înţelegerea diferitelor mecanisme ce controlează multiplicarea şi diferenţierea acestora spre diverse alte linii celulare.

Terapia celulară presupune înlocuirea unor celule distruse dintr‑un anumit ţesut cu celule viabile de acelaşi tip sau cu celule stem care au capacitatea de a se diferenţia în direcţia dorită şi de a înlocui ţesutul care, din diverse motive, a murit.

Spre exemplu, în infarctul miocardic celulele miocardice şi endoteliale distruse ar putea fi înlocuite prin injectarea la nivel local de celule stem care, teoretic, se pot diferenţia şi pot înlocui ţesutul afectat de infarct. Acelaşi tip de raţionament se poate aplica şi în bolile de ficat, în diabet şi în diverse alte boli degenerative.

Cercetările pe celule stem embrionare umane ne permit să punem la punct tehnologiile de diferenţiere specifică a acestora spre diverse linii celulare, în perspectiva unor potenţiale terapii.

Dincolo de problemele de etică, celule stem embrionare pun şi o problemă  greu de depăşit şi care este legată de faptul că ele provin de la un alt organism şi sunt practic un transplant. Organismul le identifică ca fiind străine şi le respinge.

În ţările occidentale, în momentul de faţă, celulele stem embrionare nu sunt utilizate în scopuri terapeutice, atât din motive etice cât şi datorită riscurilor legate de terapia imunosupresoare. Celulele stem embrionare sunt adevăratele celule stem pe care noi ca şi organism le-am avut în viaţa intrauterină o scurtă perioadă de timp. În afară de aceste celule stem embrionare mai există şi celulele stem adulte care se găsesc şi pot fi recoltate atât din măduva hematogenă a diverselor oase, dar şi din alte ţesuturi cum ar fi: ţesutul adipos, ţesutul hepatic etc.

– În ţara noastră există în desfăşurare astfel de cercetări de laborator? Se pun şi aceste probleme de bioetică corelate  ?

În România există, după ştiinţa mea, la ora actuală două sau trei laboratoare care deţin şi pot face cercetări pe celule stem embrionare umane sau animale, în principal de la şoareci. Noi, la Timişoara, în laboratorul de imunofiziologie şi biotehnologii deţinem şi lucrăm în scopuri ştiinţifice pe linii celulare embrionare umane cât şi de şoarece, de mai mulţi ani.

Liniile celulare pe care le deţinem au fost cumpărate de pe piaţă, de la companii specializate în producerea şi comercializarea acestora.

Reamintesc că, deşi nu sunt utilizate, celulele stem embrionare reprezintă un instrument de cercetare foarte important. Aceste celule au capacitatea de a se diferenţia spre orice alt tip de celule şi permit identificarea mecanismelor care stau la baza formării şi dezvoltării diferitelor ţesuturi. Rezultatele obţinute sunt deosebit de importante pentru pacienţii cu diverse afecţiuni degenerative, începând cu infarctul miocardic, aşa cum am mai precizat, diabetul zaharat, insuficienţe hepatice şi diverse boli neurologice.

Din cauza problemelor de natură etică, în SUA, în timpul mandatului preşedintelui Bush, a fost o perioadă în care studiul celulelor stem embrionare a fost interzis, dar datorită presiunii comunităţii ştiinţifice americane s-a revenit asupra deciziei iniţiale.

Cercetătorii americani, ca şi autorităţile, au înţeles că fără accesul la acest tip de cercetări ar fi avut un mare handicap din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic faţă de ţările care permit cercetări pe celule stem embrionare.

În Timişoara, în ultimii trei ani, am desfăşurat o serie de cercetări pe celule embrionare umane cât şi animale în vederea stabilirii şi optimizării tehnologiilor de cultivare şi diferenţiere a acestora în direcţia celulelor producătoare de insulină.

Din considerente de ordin financiar am fost însă nevoiţi să stopăm temporar aceste experimente.

– Deci deocamdată nu putem vorbi de utilizarea celulelor stem embrionare ca şi terapie  ?

Nu, din câte cunosc. Dincolo de aspectele etice sunt încă multe necunoscute legate de comportamentul celulelor stem embrionare odată injectate într-un alt organism şi, în plus, ele sunt teoretic recunoscute ca fiind străine şi respinse de sistemul imun al gazdei.

– Cum pot fi folosite celulele stem adulte  ?

În afară de celulele stem embrionare mai există şi alte tipuri de celule stem numite celule stem adulte pe care le avem cu toţii de-a lungul întregii vieţi. Definiţia şi caracterizarea acestor tipuri de celule stem adulte face de asemenea obiectul unor studii ample la nivel mondial. Putem spune însă, fără rezerve, că există cel puţin două tipuri de celule stem adulte.

Primul tip sunt aşa-numitele celule stem hematopoetice, care se găsesc în măduva oaselor late şi care se pot diferenţia spre linia celulelor roşii sau a celulelor albe din sânge, sau spre celule endoteliale. Aceste celule stem hematopoetice se folosesc la transplantul de măduvă. Practic se recolteaza măduva hematopoetică prin aspiraţie. Măduva care  conţine un număr suficient de mare de celule stem hematopoetice adulte se prelucrează şi se transferă fie unui alt organism (alotransplant), fie aceluiaşi organism, caz în care e vorba de un autotransplant.

Procedura în sine este mult mai complexă, eu am încercat să o simplific pentru o înţelegere mai uşoară a lucrurilor.

În afara acestor celule, tot în măduvă, dar nu numai, mai avem şi celule stem mezenchimale care sunt tot celule stem adulte. Acestea seamănă foarte bine cu fibroblastele, celule foarte răspândite în organism. Celulele stem mezenchimale se pot cultiva uşor şi se diferenţiază în celule aparţinând ţesutului adipos (grăsime), ţesutului osos (osteoblaste) şi chiar în ţesutul muscular.

Diferenţa dintre celulele stem embrionare şi celulele stem adulte este că celulele stem embrionare se găsesc doar într-o anumită fază de dezvoltare a organismului, şi anume în viaţa intrauterină, şi au capacitatea de a se transforma în orice alt tip de celule. Celulele stem adulte  sunt prezente de-a lungul întregii vieţi, deci şi la organismul adult, şi au o capacitate de diferenţiere mai limitată spre alte tipuri de celule. Fiecare tip de celulă stem adultă are o anumită predeterminare către anumite linii celulare şi prin urmare diferenţierea lor este mai restricţionată.

Celulele stem adulte au în schimb avantajul că pot fi utilizate în scop terapeutic, nu există impedimente de ordin etic, şi se pot recolta şi administra aceluiaşi organism. Este vorba de un autotransplant, caz în care este exclusă reacţia de respingere şi terapia imunosupresoare.

– Care sunt aplicaţiile practice  ?

În cazul celulelor stem adulte există deja câteva aplicaţii la îndemâna medicilor practicieni.

Prima aplicaţie a fost în cazul celulelor stem adulte hematopoetice recoltate din măduvă şi care poartă numele de transplant medular. Între timp s-a descoperit o a doua sursă de celule stem hematopoetice utilizabilă şi anume sângele din cordonul ombilical şi placentă.

În placentă, la momentul naşterii, se află o cantitate de cca.
150 ml. de sânge bogată în celule stem hematopoetice care pot fi congelate şi stocate pentru o perioadă de cca. patru – cinci ani. Ele pot fi utilizate în principal pentru copilul de la care s-au recoltat, într-un anumit număr limitat de boli cum sunt, spre exemplu, leucemiile. Celulele stem hemato-poetice fac obiectul unor cercetări ample la nivel mondial şi este posibil ca în următorii ani să constatăm că sunt utile în mult mai multe boli decât cunoaştem acum. În momentul de faţă principala lor utilizare este de autotransplant în cazul unor boli maligne sau iradieri masive. Există indicaţii rare dar foarte grave şi  marea problemă  în aceste cazuri este lipsa unui donator compatibil. Practic, stocând sângele din cordonul ombilical al copilului se creează o rezervă de celule stem hematopoetice.

– De ce doar patru-cinci ani  ?

Pentru că transplantul de măduvă este condiţionat  de raportul celule stem transplantate/kg.corp, peste vârsta de patru – cinci ani nu mai sunt suficiente celule stem stocate, raportat la greutatea corporală, pentru ca un transplant să fie eficient. De aceea, după patru -
-cinci ani el devine problematic.

În afară de autotransplant, aceste celule din cordonul ombilical pot fi utilizate şi la alte persoane compatibile imunologic, cel mai adesea fraţi sau surori.

La Timişoara, două echipe de medici, una de medici pediatri şi hematologi, coordonată de d-na prof. dr. Marghit Şerban, şi alta coordonată de mine, formată din medici aparţinând laboratorului de imunologie, au realizat în premieră naţională primul transplant de celule stem hematopoetice autolog în anul 2000 şi primul transplant alogen între două persoane în anul 2002.

Laboratorul pe care îl conduc s-a ocupat în principal de prelucrarea şi stocarea celulelor stem hematopoetice. Marea problemă a transplantului de celule stem hematopoetice în România a fost şi este Registrul Naţional al Donatorilor de Măduvă, care  face foarte dificilă găsirea unui donator compatibil cu pacientul.

Tot celulele stem hematopoetice au fost utilizate în ultimii ani şi în tratamentul infarctului miocardic. La Timişoara s-a derulat un studiu la care au participat Institutul de Cardiologie – condus de prof. dr. Ştefan Iosif Drăgulescu – şi laboratorul nostru, care a constat în administrarea de celule stem hematopoetice proprii la 11 pacienţi cu infarct miocardic acut extins.

După colectarea unei anumite cantităţi de măduvă osoasă s-a izolat un număr de două – opt milioane celule stem hematopoetice viabile care apoi au fost injectate intracoronarian, în zona de infarct. Studiul s-a desăşurat în anul 2004 când la nivel european se raportaseră circa 100-200 de cazuri, ceea ce a făcut ca raportul nostru pe cei 11 pacienţi să fie important.

– Care au fost concluziile  ?

Prima concluzie este că procedura nu este periculoasă: nici un pacient nu a decedat, chiar dacă a fost făcută sub anestezie generală. Pe de altă parte este însă greu de tras o concluzie fermă din 11 pacienţi. La nivel european încă există o dezbatere pe tema terapiei cu celule stem hematopoetice în infarctul miocardic. Deşi pacienţii se simt evident mai bine şi procedura este sigură (s-au făcut controale la trei luni, șase luni, un an), există întrebări referitoare la cât din succesul final s-a datorat procedurii şi cât unei reparaţii spontane, pentru că toate ţesuturile au până la un anumit punct o capacitate de reparare. Încă se caută cea mai bună indicaţie.

Prima noastră observaţie a fost că dacă nu se intervine cu această metodă în primele trei zile după infarct nu se mai obţine efectul scontat. Cu cât  te îndepărtezi de infarct lucrurile sunt mai greu de realizat, regenerarea e mai redusă. Premisa este una care porneşte din cercetare. S-a văzut în laborator că celulele stem hematopoetice au capacitatea de a se transforma în celule epiteliale şi în celule musculare, astfel că ar avea efect în infarct.

O altă direcţie de cercetare  şi-a propus să utilizeze al doilea tip de celule stem adulte, cele mezenchimale. De aici ajungem la cercetările care au luat avânt în ultimii ani, cele pe celule stem mezenchimale, care se găsesc în principal în măduva oaselor late, dar şi în ţesutul adipos şi în muşchi. Din măduvă le izolăm cel mai uşor şi le cultivăm. Din trei-patru celule se obţin sute de mii de celule uşor diferenţiabile în alte direcţii.

– Ce ar trebui să ştie medicii în legătură cu celulele stem  ?

Noi am fost preocupaţi încă din anul 2000 în Timişoara de cercetarea celulelor stem, în principal de celulele stem adulte. Cred că am fost primii din ţară şi acum ne poziţionăm la fel, şi am văzut că acest lucru a luat amploare.

Există însă multă confuzie în rândul populaţiei şi al mass-media. Pentru a aborda celulele stem sunt necesare dotări complexe de sute de mii de euro şi de colective de oameni formaţi în ani de zile, capabili să izoleze şi să diferenţieze celulele stem. Sunt foarte sceptic când văd oameni care nu aparţin unor centre universitare sau unor colective de cercetare serioase vorbind de celule stem. Nouă ne-a luat zece ani pentru a începe să vorbim despre acest lucru şi pentru a fi luaţi în serios de cei din Occident. Suntem deja la al patrulea proiect european pe celule stem  şi am intrat în aceste consorţii de nivel european după mulţi ani de încercări şi punere la punct a tehnologiei din România.

M-aş fi aşteptat ca măcar lumea academică şi centrele universitare să ia din când în când atitudine când televiziunile promovează diverse persoane care vorbesc despre celulele stem în necunoştinţă de cauză. Pe noi, cei din UE nu ne-au luat în seamă decât după un efort financiar şi de organizare uriaş. Practic, din cele 20 – 30 de persoane din Centrul de Imunofiziologie şi Biotehnologii Timişoara, nu există nici unul care să nu fi avut ani buni de cercetare în străinătate. Centrul se află în cadrul Spitalului Judeţean şi deserveşte şi unităţile clinice de transplant de măduvă şi de rinichi din Timişoara.

– Sunt promovate tratamente spectaculoase cu celule stem în China sau în Ucraina. Ce puteţi spune despre acestea  ?

Am văzut că există anunţuri şi oameni care fac eforturi supraomeneşti de a merge în China sau Ucraina pentru a face tratamente cu celule stem. Am încercat să aflu de la cei care au fost acolo despre ce e vorba exact şi am constatat, spre surprinderea mea, că este vorba de celule stem hematopoetice din cordonul ombilical. Nu se cunoaşte sursa, probabil că provin din unităţile lor şi este cel mai probabil vorba de sânge recoltat din cordonul ombilical. Nu cunosc condiţiile în care sunt izolate celulele, însă aceste celule care nu aparţin organismului sunt injectate în diferite zone ale corpului. <<<

Curriculum Vitae

2006  –  prezent Consilier prezidenţial
• Profesor de Imunologie, UMF “Victor Babeş” Timişoara, doctor în ştiinţe medicale
• Director, Centrul de Imunofiziologie şi Biotehnologii Timişoara (centru CNCSIS)
• Medic primar Imunologie clinică, medic primar medicină de Laborator

2006  –  Secretar de Stat, MS

2000  –  Preşedinte, CNAS

1997-2000  –  Director al Direcţiei Resurse Umane şi Formare Profesională, MS

1987  – absolvent UMF Timişoara
• coordonator al echipei de imunologi la primul transplant autolog (2000) şi la primul transplant alogen (2002) de măduvă osoasă din România

• 15 articole cotate ISI (factor de impact total = 31,31)

• 11 articole cotate PubMed

• peste 150 de publicaţii, dintre care 5 cărţi

• două brevete de invenţie

• participant în şase proiecte de cercetare internaţionale (FP6, SANCO, FP7), 28 de proiecte naţionale

Popularity: 13% [?]

Compania Ranbaxy va prelua comercializarea unui antibiotic al Daiichi Sankyo în România şi Africa de Sud de la Sanofi-Aventis, care rămâne compania care comercializează acest produs pe celelalte pieţe.

În 1993, Daiichi Sankyo a încheiat un acord cu Sanofi-Aventis, acordându-i licenţa pentru fabricarea şi comercializarea de levofloxacin în Europa, Africa, Orientul Mijlociu, America de Sud şi o parte din Asia. De atunci, Sanofi-Aventis a lansat produsul în mai mult de 90 de state sub denumirea comercială de Tavanic (levofloxacin). Produsul este un agent antibacterian sintetic, descoperit iniţial de către Daiichi Sankyo şi lansat în Japonia în 1993.

La începutul acestui an, Daiichi Sankyo şi Sanofi-Aventis au fost de acord să transfere drepturile de comercializare a Tavanic în România şi Africa de Sud către Ranbaxy, companie care a fost preluată anul trecut de către grupul japonez. Este preconizat ca transferul agreat să intre în vigoare în august 2010 pentru România, iar în ianuarie 2012 pentru Africa de Sud. Sanofi-Aventis va continua fabricarea de produse finite Tavanic pentru aceste ţări.

“Suntem hotărâţi să utilizăm pe deplin potenţialul modelului nostru de afaceri Hybrid Business Model şi vom continua să explorăm noi colaborări cu Ranbaxy”, a declarat Joji Nakayama, preşedinte & CEO al Daiichi Sankyo.

Levofloxacin este un agent antibacterian sintetic aparţinând clasei fluorochinolonelor, utilizat pentru a trata o gamă largă de infecţii. Este disponibil în peste 120 de ţări prin intermediul acordării de licenţe către companii precum Johnson&Johnson, Sanofi-Aventis şi GlaxoSmithKline. (D.B.)

Popularity: 16% [?]

Delia Budurca

Redactor Sef

delia.budurca@tarus.eu

Se dă un buget. Pentru care plătesc un număr de cetățeni, din care consumă un număr de cinci ori mai mare de beneficiari. Trei sferturi din bani sunt cheltuiți în spitale, un sfert pe medicamente.

Cât mai rămâne pe pacient?

Și mai ales, pentru câți ajung banii?

Sunt datele fixe, matematice, ale unei ecuații implacabile, lipsită de sentimente. Așa e, avem dreptul toți la cel mai bun medic, la cel mai bun tratament, la cele mai moderne medicamente, la investigația care descoperă cea mai infimă urmă de tumoare. Avem dreptul la sănătate așa cum avem dreaptul la viață. Dar asta rămâne doar o pură teorie altruistă atunci când n-ai bani.

Sănătatea e și dreptul celui fără cunoștințe, fără pile, fără acces la internet, fără asfalt la poartă, la două ore distanță de mers cu Salvarea. Care e ultimul la coadă și e puțin probabil să ajungă la spital în timp util. Care nu protestează, fiindcă nu e obișnuit, și care se roagă să fie sănătos. Care n-a cotizat cine ştie ce, e drept, pentru că a muncit la colectiv şi mănâncă din ce creşte în grădină. Statul e și al lui, sau ar trebui să fie. Sau poate mai mult al lui.

În practică, sănătatea costă bani. Uneori, chiar foarte mulți. Și banii nu ajung să ne tratăm toți bine, modern, cu medicamente de ultimă generație.

Și-atunci, se tratează bine numai primii pe listă, premianții. Până unde ajung banii. Și-avem listă de așteptare pentru cancer și hepatită, dosare de boală care stau la coadă pentru a fi finanțate. Oameni disperați care sunt amânați și medici puși între ciocan și nicovală, chinuiți să împace misiunea nobilă în care s-au angajat sub jurământ și tragedia de‑a nu avea cu ce să lupte. Niște misionari hărțuiți și, în marea lor majoritate, oameni admirabili care se chinuie să lucreze într-un  mediu advers.

Cine poate, pleacă afară, să nu stea la mila fondului social și să se trateze și să se opereze la timp.  Cine poate, folosește o pilă să mai înainteze pe listă. Până la urmă, nici nu e de condamnat. E vorba de sănătate, uneori chiar de viață și în acest punct, ca și în dragoste, totul e permis.

Dar bugetul trebuie să asigure minimul tuturor. De câți bani sunt! Și cine poate și vrea mai mult, să plătească în plus.

Sunt milionari care își iau lunar insulină de mii de lei pe gratis. Poate spune cineva că și cotizează mult. Dar el și-o poate plăti, fără să facă un efort.

E-adevărat, suntem un popor de asistaţi, obişnuiţi astfel în decenii lungi de comunism. Ca exemplu, un primar dintr-un mare oraș spunea că aproape 200 000 din cei 300 000 de locuitori ai unui mare oraș primesc ceva de la Primărie.

Şi oricât încerci să tragi de plapumă, nu se întinde.

Că atâta e!

Și-atunci micșorăm porțiile de prăjitură. Și dăm negrese la toată lumea, iar diplomatul numai celui care chiar are nevoie de așa ceva. Că poate ajunge, până la urmă, la toți cei care au nevoie de diplomat.

La cât mai mulți. <<<

Popularity: 17% [?]

Institutul European pentru Echitate în Sănătate, una dintre cele mai respectate şi proactive instituţii UE, a avansat Mariei Vasilescu, director general Tarus Media, invitaţia de a face parte din boardul său. Instituţia a monitorizat activitatea Tarus Media din ultima perioadă şi a ajuns la concluzia că împărtăşesc aceeaşi viziune în ceea ce priveşte furnizarea de soluţii complete pentru sistemul de sănătate. Pentru membrii Institutului, promptitudinea în implementare reprezintă principala valoare a oricărei strategii în sănătate, de aceea susţin transpunerea în practică a conceptelor din domeniul sănătăţii la nivel mondial, în condiţiile în care autorităţile locale şi regionale au nevoie de soluţii concrete pentru a aduce schimbări pozitive în sistemele de sănătate.

În prezent este nevoie de un nou model de administrare a cheltuielilor la nivelul sistemului public de sănătate care trebuie creat de către acţionari, instituţii, împreună cu medicii. Acest model trebuie conturat într-o manieră democratică, fiind susţinut într-o primă etapă de un set de dezbateri.  Astfel, prima linie de discuţii, deschisă pe website-ul Institutul European pentru Echitate în Sănătate (www.ehinst.net) ar trebui să se axeze pe un subiect cheie -Sistemul European de Sănătate Publică – ceea ce ar reprezenta un exerciţiu util pentru conturarea unui model de implementare pe scară largă a punctelor cheie din domeniul sănătăţii şi a problematicii echităţii în sănătate.  Una dintre cele mai recente luări de poziţie în acest sens, venită din partea DG Sanco, Bruxelles, şi intitulată “Împreună pentru sănătate -Europa 2020 şi mai departe”, arată că “împreună, putem face mai multe”. Asigurarea unui cadru stabil în domeniul sănătăţii pentru toţi cetăţenii europeni a devenit un obiectiv clar pentru toate statele membre. La nivel european, companiile discută despre faptul că investiţia în programele de promovare a prevenţiei la nivelul diverselor comunităţi prin încurajarea activităţii fizice, îmbunătăţirea alimentaţiei şi a sănătăţii mentale şi prin stoparea consumului de tutun ar reduce semnificativ costurile din sănătate. Diferenţierea între prevenţia primară şi cea secundară este crucială, fiind necesar că sistemele europene de sănătate să investească în aceste direcţii.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 25% [?]

Dependenţii de nicotină sunt de două ori mai expuşi la depresie, conform unui studiu dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă. “Concluzia principală a studiului este că, pe lângă bolile de natură fizică pe care fumatul le provoacă, dependenţa de nicotină creşte şi riscul afecţiunilor de sănătate mentală”, a declarat pentru Medscape Psychiatry dr. David Fergusson, coordonatorul studiului. O altă concluzie a fost aceea că fumatul pasiv creşte riscul apariţiei bolilor mentale. Un studiu similar a fost dezvoltat în Scoţia, de data aceasta pentru a evalua gradul în care fumărorii pasivi sunt predispuşi la afecţiuni de natură mentală, precum depresia. Concluziile studiului arată că fumatul pasiv este asociat cu tulburări de ordin psihic şi creşte riscul apariţiei bolilor mentale la adulţi. (D.B.)  <<<

Popularity: 18% [?]

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) consideră că noul sistem de compensare pe clasă terapeutică limitează accesul pacienţilor la tratament şi propune autorităţilor compensarea pe denumire comună internaţională (DCI), care ar aduce economii importante la buget. Potrivit ARPIM, implementarea propunerilor proprii care au fost făcute şi înaintate deja autorităţilor – Ministerul Sănătăţii, CNAS şi Administraţia Prezidenţială – ar putea genera economii de peste un miliard de lei pe an. “Am solicitat preţuri de referinţă la nivel de DCI pentru toate listele de rambursare. În termeni pe înţelesul tuturor, aceasta înseamnă că va exista un singur preţ de referinţă pentru aceeaşi moleculă, indiferent de lista de rambursare (A, B sau C). O asemenea măsură ar putea aduce economii semnificative şi ar putea oferi o metodă transparentă şi predictibilă de setare a preţului de referinţă”, a declarat Regis Lhomme, preşedintele ARPIM.

ARPIM este preocupat de lipsa de transparenţă generată de criteriile utilizate de CNAS în calcularea preţurilor de referinţă şi în gruparea medicamentelor în diferite clase terapeutice, cărora li se aplică coeficienţi de corecţie stabiliţi arbitrar. Noua metodologie, apreciază ARPIM, îi obligă pe pacienţi să plătească mai mult. Asociaţia cere criterii transparente şi predictibile pentru stabilirea preţului de referinţă şi a nivelului de coplată pentru medicamente şi îşi exprimă deschiderea pentru continuarea dialogului cu toţi factorii de răspundere pentru rezolvarea problemelor financiare din sistem. (D.B.) <<<

Popularity: 18% [?]

Comisia Europeană a extins in-dicația RoACTEMRA (tocili-z-u-mab), pentru reducerea ratei de progresie a afectării articulare și îmbunătățirea funcției fizice la pacienții cu poliartrită reumatoidă, când este administrat în combinație cu metotrexat (MTX), a anunțat Roche. Extinderea indicației pro-du-sului vine la numai un an după aprobarea iniția-lă. Afec-ta-rea ar-ticulară în poliartrita reumatoidă apare de obicei în fazele incipiente ale bolii și conduce la dizabilitate fizică permanentă. Prezenta aprobare se bazează pe rezultatele obținute în studiul de fază III LITHE, care a de-monstrat o mai mică afectare a articulațiilor la doi ani pentru pacienții care au primit această combinație de trata-ment. Pro-dusul este înregistrat în Europa în combinație cu MTX, pentru tratamentul pa-cien-ților cu poliartrită reumatoidă moderată și severă, care au răspuns inadecvat sau au manifestat intoleranță la tratamentele anterioare. LITHE a fost derulat în 15 țări și a inclus 1196 pacienți cu poliartrită reumatoidă moderată și severă, care au înregistrat un răspuns inadecvat la MTX. (D.B.) <<<

Popularity: 15% [?]

Un studiu european derulat pe parcursul a cinci ani și care a cuprins 2 854 de pacienți, care a evaluat eficacitatea tratamentului cu EGb 761 în prevenția demenței Alzheimer, a demonstrat că pacienții cărora li s-a administrat produsul au înregistrat într-un procent mai mic progresia către demența Alzheimer față de grupul care a primit placebo.

În timpul studiului, 134 subiecți au progresat către demența Alzheimer, din care 61 de pacienți (4,3%) din grupul tratat cu
EGb 761 și 73 de pacienţi (5,2%) din grupul care a primit placebo. Potrivit unui comunicat al grupului farmaceutic Ipsen, cel care a anunțat rezultatele studiului GuidAge, este prima dată când un medicament demonstrează un efect de protecție asupra dezvoltării bolii Alzheimer. Subiecții studiului au fost persoane de peste 70 de ani, cu acuze de memorie spontan exprimate către medicul de familie și fără a fi instituționalizați în momentul înrolării în studiu. La un tratamentul de peste patru ani, EGb 761 a demonstrat întârzierea progresiei către demența Alzheimer: 1,6% dintre pacienții tratați au progresat către demența Alzheimer, față de 3,0% dintre pacienții tratați cu placebo, diferență semnificativă statistic. Prezent în România de peste 16 ani, Ipsen a înregistrat în 2009 vânzări de peste 1 miliard de euro și are 4 400 de angajați în întreaga lume. În 2009, bugetul R&D a atins 200 de milioane de euro, reprezentând 19% din vânzările totale. (D.B.)  <<<

Popularity: 14% [?]

Prezenți la a doua ediţie a Conferinţei Naţionale a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au susținut că accesibilitatea la tratamentele oncologice va crește și că schimbarea mecanismului de compensare de la 1 iulie nu va afecta pacienţii în cadrul programului de cancer. Președintele CNAS, Nicolae Duță, a promis realizarea Registrului Naţional de Cancer care va monitoriza fondurile, terapiile și eficienţa acestora, şi care va genera în final o bugetare corectă. „Vom milita pentru finanţarea corectă, pentru accesul la investigaţii şi tratament şi pentru demararea unui screening real la nivel naţional pentru cele mai frecvente forme de cancer”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele FABC. Pacienții prezenţi la conferinţă au primit un chestionar care urmează să fie extins la nivel național, în care au evidențiat lipsa timpului adecvat alocat fiecărui pacient datorită numărului mare de bolnavi şi numărului mic de medici, lista de aşteptare pentru accesul la tratament, lipsa suportului social, lipsa consilierii psihologice la comunicarea diagnosticului, lipsa unui psiholog şi a unei bune comunicări cu medicul, efectele secundare ale tratamentelor, proasta dotare a secţiilor de oncologie. La conferinţă au participat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşe-dintele Colegiului Medicilor din România şi dr. Dan Jinga, preşedintele Comisiei de Oncologie a CNAS. (D.B.)  <<<

Popularity: 14% [?]

Deşi s-au desfăşurat nenumărate cercetări în ceea ce priveşte mecanismele cerebrale asociate senzaţiei de frică, prea puţine se ştiu despre cele care determină oamenii să acţioneze în mod curajos în faţa unei situaţii limită.

O cercetare recentă, publicată în jurnalul de specialitate Neuron şi citată de Science Daily a identificat centrul care determină reacţiile curajoase ale persoanelor, confruntându-le pe acestea cu prezenţa ameninţătoare a unor şerpi.

Pentru a studia mecanismele neuronale caracteristice deciziei de-a acţiona curajos într-o situaţie reală, s-a creat un cadru experimental în care participanţii urmau să reacţioneze apropiindu-şi un anume obiect sau îndepărtându-l, în timp ce creierul lor era scanat prin intermediul rezonanţei magnetice, a explicat coordonatorul studiul, dr. Yadin Dudai din cadrul Institutului de cercetare Weizmann din Rehovot, Israel. Cele două obiecte folosite pentru a determina reacţiile neuronale necesare studiului erau un ursuleţ de pluş şi un şarpe viu. Anterior desfăşurării experimentului, participanţii au fost clasificaţi drept fricoşi sau curajoşi, în funcţie de răspunsurile lor la un chestionar despre şerpi.

Cum era de aşteptat, cercetătorii au observat că sentimentul puternic de frică şi stimularea somatică intensă erau asociate cu cedarea în faţa fricii şi cu încercarea subiecţilor de se îndepărta de şarpe. Oarecum surprinzător, decizia unora de a se apropia de şarpe a fost asociată fie cu o stimulare somatică intensă şi cu un uşor sentiment de frică, fie cu o senzaţie puternică de frică şi cu o stimulare somatică redusă. Rezultatele investigaţiei imagistice asupra creierului au arătat că activitatea într-o anume regiune a creierului – cortexul cingulat subgenual anterior – a fost corelată cu nivelul de frică atunci când persoanele au ales să acţioneze curajos, dar nu şi atunci când acestea au cedat fricii. Mai mult, activitatea
dintr-o serie de structuri ale lobilor temporali a scăzut atunci când nivelul fricii a crescut, iar persoana a ales să îşi învingă frica.

“Rezultatele noastre aduc o nouă perspectivă asupra proceselor cerebrale şi a mecanismelor care susţin un aspect controversat al comportamentului uman, capacitatea de a acţiona curajos”, a concluzionat Dr. Dudai, coordonatorul studiului. Acesta a adăugat că, în mod specific, descoperirile subliniază importanţa menţinerii unei activităţi ridicate a cortexului cingulat subgenual anterior pentru ca frica să fie ţinută sub control, menţionând că ar putea exista posibilitatea de a manipula această zonă a creierului prin intervenţii terapeutice pentru a trata probleme legate de incapacitatea pacientului de a-şi învinge frica.
(Raluca Băjenaru)  <<<

Popularity: 14% [?]