Medica Academica

Abia mai zărim prin perdele de fum… abia mai distingem ceea ce este real de ceea ce este contrafăcut. abia mai vedem prin ceața aruncată de fumigene în media, abia se zăresc sforile care îi conduc pe cei care se mișcă pe scenă… Și când se împrăștie ceața, nu suntem siguri dacă ceea ce se vede este o imagine reală sau doar o hologramă, o imagine virtuală făcută de creatori specializați. Și totuși, în afara spectacolelor de fațadă de la televizor viața reală bate filmul, iar în noianul știrilor proaste, dure sau de-a dreptul oribile normalitatea devine o știre. care restabilește încrederea, optimismul, puterea exemplului bun. Atunci, zumzetul inutil al vedetelor de mucava ar trebui să dispară și cei care au ceva de spus să înceapă să vorbească. există cercetare în România! ar trebui să fie o știre! există oameni care încearcă să facă celulele canceroase vizibile pentru sistemul imun. aici, la București. Care publică în străinătate și sunt apreciați de mari nume ale științei de la Oxford. care au revenit sau vor reveni acasă din universități celebre. Și care lucrează, la propriu, într-un institut încăpățânat de pe malul dâmboviței.

Există oameni care au înțeles peste Ocean că cercetarea nu e o milogeală continuă pentru fonduri aruncate în vânt de stat, ci o investiție și un argument pentru viitor. că știința e putere, izvorul de bogăție al unei națiuni și că legătura dintre industrie și știință va face regulile în economia viitorului. Și care vor să revină acasă și să pună experiența lor pe masă! există spitale profitabile! cu profituri de ordinul milioanelor de euro. există oameni care au știut să atragă fonduri europene în sănătate și în cercetare. Și care au creat oaze de viață, sănătate și prosperitate în ariditatea sistemului românesc. am auzit profesori de la Oxford elogiind cercetarea românească. care cercetare?! În biochimie?! ce biochimie? Nu știam decât stereotipul cu copy paste. da, există și copy-pasteul. Face parte din noul stil de viață, asta e, trăim și în lumea lui copy-paste. dar există și valoare adăugată, în cercetare, în jurnalism, în medicină, în fiecare domeniu. Oameni în care merită să investești încredere, care merită să fie văzuți, cunoscuți și ascultați. Oameni care creează, care construiesc, care se luptă pentru ca ideile lor să capete formă reală. Și despre care, iată, vorbim iar în revistă!

Delia Budurca, Redactor Sef

Popularity: 23% [?]

La Institutul de Biochimie din București cercetătorii caută o alternativă de tratament pentru melanom. Oamenii de știință se luptă să facă celulele tumorale vizibile pentru sistemul imun. Sunt 35 de cercetători. Dar au reușit să intre în elita din domeniu și să publice în prestigioasele reviste americane Nature și Science cot la cot cu colegi de la Oxford. În trei ani au atras o finanțare suplimentară de patru milioane de euro, iar acum au trecut la proiecte cu adevărat mari: patru milioane de euro pentru a-și dubla forța de cercetare, opt milioane de euro pentru reactivi și aparatură. Ștefana Petrescu, directoarea institutului, e în prima linie a cercetării în biochimie. N-a rămas la Oxford, a preferat să vină într-un institut de pe malul Dâmboviței. În tăcere, în liniște, departe de spectacolele de fațadă de la TV, se lucrează, poate, de ce nu, cu puțin noroc, la un Nobel pentru România.

– Cum și când a început să se construiască succesul la Institutul de Biochimie?

– Startul colaborărilor noastre ex-terne datează din anii ‘90, când am început cu o colaborare cu Universitatea Oxford. Atunci am început să creștem biochimia în România, în urma cooperării cu Wellcome Trust, o fundație de caritate care finanțează cercetarea biomedicală, și care a finanțat colaborarea noastră cu Universitatea Oxford. Astfel încât, pe o perioadă de 10 ani s-au derulat cinci granturi succesive, în valoare totală de 750 000 de lire sterline. Acești bani și-au pus amprenta asupra dezvoltării Institutului. Pe atunci, biochimia era considerată

o știință legată mai mult de chimie decât de biologie. În cercetarea biochimică din România am fost primii care am început cercetările pe culturi de celule, premergătoare cercetărilor pe animale, și care validează orice cercetări de laborator. Majoritatea echipamentelor performante de după ’90 s-au achiziționat datorită acestor granturi de început.

– S-ar putea spune că ați avut noroc!

– Norocul s-a bazat pe faptul că am fost apreciați de cercetătorii din Anglia, iar Institutul a luat un start rapid după Revoluție. Am avut și mai multe proiecte CEEX. În 2008, pe vremea lui Anton Anton (n. red. -șeful Autorității Naționale de Cercetare Științifică) s-a făcut o evaluare și Institutul de Biochimie a fost declarat cel mai bun institut din țară, alături de Institutul de Matematică de la Iași. Am avut cel mai mare punctaj pe țară, evaluarea s-a făcut din punct de vedere al vizibilității în străinătate. În total, Academia Română are 64 de institute de cercetare.

– În general, cercetarea românească se confruntă cu lipsa de bani. Cum vă finanțați?

– În timp, am atras milioane de euro din surse suplimentare. Numai în perioada 2005 – 2009 am atras în Institut o finanțare suplimentară de 4,1 milioane de euro: trei milioane de euro de pe plan intern, 1,1 milioane de euro din străinătate. Practic, am dublat finanțarea pe care o primim de la Academie. Academia Română asigură salariile și parțial cheltuielile curente, dar pentru a obține fonduri pentru reactivi și echipamente aplicăm pentru contracte de cercetare la nivel național și internațional. De asemenea, avem proiecte internaționale pe FP5, FP6 și FP7, în cadrul cărora avem parteneriate și cu institute din străinătate. Acum e o nenorocire mare în cercetare, dar 2006 – 2008 au fost ani foarte buni. Practic nu a fost grant intern la care să aplicăm și să nu câștigăm, iar în cele europene rata noastră de succes este de 30%. Mai avem încă de luptat până să ajungem la o rată de succes de peste 50%, deoarece competițiile europene sunt foarte dificile.

Delia Budurcă, redactor sef

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 29% [?]

Prof. Mircea Cinteză, membru al Comisiei de Sănătate din Senat, consideră că bugetele actuale din sănătate nu pot pune decât problema supraviețuirii, iar politizarea funcțiilor până la nivelul managerului de spital introduce probleme suplimentare într-un sistem și așa extrem de slăbit de subfinanțare și de exodul medicilor.

Care considerați că sunt principalele probleme din sănătate?

– Prima problemă este cea a unei subfinanțări strigătoare la cer. Încercând să facem actualul nivel de servicii de sănătate – care sunt mediocre – noi cheltuim din bugetul pe care-l avem 85% pentru salarii și utilități. Salariile sunt cele prevăzute de lege și nu sunt mari, sunt mici. Dacă ar fi ca medicii și personalul sanitar să se revolte cum se revoltă alte categorii sociale, salariile ar trebui dublate.

În aceste condiții, salariile înseamnă 85 – 90% din bugetul unei unități sanitare cu paturi. Asta înseamnă că, pentru medicamente, pentru consumabilele de la chirurgie sau pentru reactivii de laborator rămân 10 -15% din bugetele spitalelor, ceea ce este atât de puțin că nu se pune problema gestionării lor, ci doar realizarea unei supraviețuiri sub limita decenței.

A doua problemă este cea a veniturilor medicilor și a faptului că, dinpricina veniturilor mici și a situației că nu au cu ce să lucreze, un număr care a ajuns la 20% din totalul medicilor din România au făcut cerere de emigrare și, probabil, majoritatea au și dus-o la capăt. Cifrele oficiale ale Colegiului Medicilor și ale Ministerului Sănătății arată că din 2007 până în 2009 anual au fost făcute între 1 600 și 2 000 de cereri de emigrare profesională, în 2010 continuând într-un ritm și mai accelerat. Asta înseamnă un total de 8‑9 000 de medici dintr-un total de 40 000.

Este dramatic, în condițiile în care în România există zone fără anesteziști, fără medici de terapie intensivă, fără suficienți medici pentru urgență. Este o situație periculoasă pentru bolnavii din acele județe sau porțiuni de județ. Medicii de familie sunt, de asemenea, inegal distribuiți.

– Aveți și o soluție?

– Este o singură soluție: finanțarea la nivel de măcar 6% din PIB, câtera angajamentul Guvernului Tăriceanu, pe care actuala guvernare nu a mai făcut-o.

Delia Budurcă, redactor șef

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 26% [?]

Tarus Media a organizat pe 12 aprilie, la Bruxelles, Romanian Health Forum – Perspective asupra Politicilor Europene de Sănătate – Oportunități și provocări pentru statele Europei Centrale, un eveniment care a reunit, într-un dialog comun, toate părțile implicate în sistemul de sănătate, de la pacienți la autorități, dar și factori europeni. Participanţii au susținut nevoia finanţării sustenabile în sănătate și a unui dialog privind viitorul sistemului din România. >>>

Forumul Român de Sănătate a fost conceput ca o platformă de dis-cuţii pentru toţi cei interesaţi să construiască o viziune comună în sănătate, care să rezolve provocările-cheie ale sistemului românesc și să stabilească un cadru de dialog pentru reformele necesare.

Forumul Român de Sănătate a re-unit, sub Înaltul Patronaj al Președintelui din România și al autorităţilor de sănătate – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Ministerul Sănătăţii –, medici din organizaţii profesionale din UE și din România, farmaciști, grupuri de pacienţi și lobbiști ai sistemului – Coaliţia Europeană a Pacienţilor cu Cancer și Alianţa Europeană de Sănătate Publică – și industria & terţi – ARPIM, EFPIA, Cegedim. Organizarea Forumului la Bruxelles și participarea reprezentanţilorinstituţiilorșiorganizaţiilor UE – Comisia Europeană, membri ai Parlamentului European sau ai Reprezentanţei Permanente a României la UE – au așezat dezbaterile într-un context extins, european. În ciuda perspectivelor diferite în ceea ce privește asistenţa medicală și politicile de sănătate, participanţii au agreat următoarele trei aspecte:

Finanţarea sistemului de sănătate (mai puţin de 4% din PIB) este nesustenabilă chiar și în perioadă de criză;

Există nevoia de a dezvolta politici pe termen lung în acord cu necesitățile reale;

Participanții și-au afirmat disponibilitatea de a contribui constructiv la dezbatere și de a continua discuţiile la București.

Sănătatea – prioritate absolută

Prof. Vasile Puscaş, fostul Negociator Șef al României cu UE și moderatorul forumului, a reamintit participanţilor faptul că sănătatea este responsabilitatea State-lor Membre. În timp ce anumite obiective de sănătate tind să fie armonizate la nivelul UE – eliminarea disparităţilor în sănătate, abordarea provocărilor demografice și de mediu, echitatea – este la latitudinea fiecărei ţări să aleagă ce strategii și ce unelte să folosească pentru a le atinge.

Maria Vasilescu, director general Tarus Media

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 25% [?]

Genomica, terapiile celulare și virologia au fost temele centrale ale Simpozionului Nicolae Cajal, aflat la a V-a ediție

Simpozionul a beneficiat de comunicări ştiințifice inte resante atât ale cercetători lor români, cât şi de prezența şi de ma terialele susținute de români care studi ază în marile centre de cercetare ale lu mii. Astfel, la evenimentul desfăşurat pe 15 şi 16 aprilie, au participat Florin Șelaru, medic şi cercetător la Johns Ho pkins, care a conferențiat despre Impli carea micro ARN în colangiocarci nom, Dan Duda, profesor asistent la Harvard Medical School, care a susținut un material despre Terapia antiangio genetică în cancer, şi Ștefan Constantinescu, conducător al unităţii pentru Studiul Semnalizării Celulare în cadrul Institutului Ludwig (Bruxelles). Primii doi au fost şi subiect al unor interviuri acordate şi publicate anterior în revista Medica Academica, la rubrica Români în lume.

“Am apreciat la simpozionul Cajal cali tatea extraordinară a lucrărilor, şi pot spune că n a fost absolut nici o diferență între prezentările făcute de cercetătorii din România şi cele susținute de oame nii de ştiință din străinătate, şi pentru asta îi felicit din toată inima”, a declarat pentru Medica Academica prof. Mircea Constantin Popescu, care a făcut carie ră în cercetare peste Ocean şi intenționează să aducă în România pre stigiosul institut de cercetare în cancer M.D. Anderson. Acesta a prezentat o lucrare despre vaccinurile terapeutice. “Am fost impresionată de calitatea speakerilor, a schimbului de idei, consi der că este una din cele mai mari mani festări ştiințifice organizate în Româ nia în ultimul an. Am văzut rezultatele cercetărilor de nivel înalt din Statele Unite ale Americii, iar partea de geno mică şi de terapii celulare a fost de nivel internațional”, a apreciat Ștefana Petrescu, directorul Institutului de Bi ochimie din Bucureşti.

Aceasta a considerat că, deşi din punct de vedere al vizibilității, evenimentul a fost bine reflectat în presă, numărul studenților prezenți la manifestare a fost foarte redus. “Evenimentele simi lare din străinătate se bucură de mult mai mulți participanți. La noi nu vin studenții, nu ştiu de ce, pentru că noi, în studenție, eram disperați să mergem la asemenea evenimente, dar nu prea erau”, a punctat Ștefana Petrescu.

Principalul organizator al evenimen tului a fost Institutul Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fun deni (ICBDTH), alături de Fundația “Nicolae Cajal” şi de Institutul de Virusologie “Ștefan S. Nicolau”. “În prezent, platforma Fundeni a devenit un centru important de medicină trans laţională, datorită numărului mare de pacienţi cu diverse tipuri de cancere care sunt trataţi aici, a băncii de tu mori dezvoltată împreună cu compa nia franceză RnTech şi a dezvoltării unei structuri de cercetare adecvate”, a apreciat prof.dr. Irinel Popescu, di rectorul ICBDTH. Acesta a prezentat lucrarea Medicina translațională: un model de cercetare în oncologie. Me dicina translațională presupune trans punerea descoperirilor din laborator în aria clinică, în scopul descoperirii unor noi terapii celulare.

Delia Budurcă, redactor șef

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 26% [?]

Spre deosebire de alte organe, ficatul dispune de abilități regenerative deosebite, fapt ce îi permite să răspundă prin refacerea masei celulare în condiții de injurie. Această capacitate este suficientă pentru a reface funcționarea normală în majoritatea injuriilor acute obișnuite și în asemenea situații nu sunt de obicei necesare intervenții medicale. Terapiile regenerative în hepatologie au drept scop creșterea mecanismelor reparatorii hepatice în anumite situații în care capacitatea de regenerare hepatică este afectată.

Regenerarea hepatică

În absența unei injurii, în condiții bazale, unul din 3 000 de hepatocite se divide pentru a menține constantă masa hepatică. În condiții de injurie acută sau de pierdere a masei hepatice prin hepatectomie, proliferarea hepatocitară este dramatic crescută, pentru a asigura refacerea organului. La animalele de laborator, într-o săptămână se poate regenera până la 75% din ma-sa hepatică. Regenerarea parenchimatoasă după pierderea necrotică sau chirurgicală de parenchim hepatic provine din diviziunea directă a hepatocitelor și a colangiocitelor. La șoarecele tânăr de laborator, 95% din hepatocite pot intra în ciclul celular în primele trei zile după hepatectomie. Deși termenul de regenerare hepatică este utilizat, refacerea masei hepatice după hepatectomie este, în realitate, o formă de creștere compensatorie a ficatului restant.

Răspunsurile regenerative și tipul de celule implicat diferă în funcție de severitatea și cronicitatea injuriei hepatice. Deși hepatocitele și colangiocitele reprezintă prima și cea mai importantă sursă regenerativă a ficatului și pot reface masa celulară după injurii toxice sau după hepatectomie, un compartiment de celule hepatice stem/progenitoare poate fi implicat în regenerarea hepatică în condiții de injurie cronică.

Primele evidențe în legătură cu existența și activarea unui compartiment de celule stem/progenitoare hepatice au fost oferite de modelele murine de proliferare a „celulelor ovale”. Principiul general de activare a „celulelor ovale” are la bază o acțiune combinată a unei injurii hepatice asociate incapacității hepatocitelor de a prolifera ca răspuns la injurie. Aceste celule ovale joacă, probabil, un rol minor în regenerarea hepatică, cu excepția situației în care proliferarea hepatocitară este afectată sau extenuată. Până la ora actuală nu se cunoaște dacă „celulele ovale” există ca atare la nivelul țesutului, sau rezultă din alte tipuri de celule hepatice adulte, precum celulele ductelor biliare, după injurie. Și în studiile efectuate la om s-a constatat că inhibarea capacității de proliferare a hepatocitelor adulte conduce la activarea unui compartiment de celule stem/ /progenitoare hepatice. Activarea acestor celule a fost asociată unei varietăți de afecțiuni hepatice. A fost recent demonstrat faptul că, în stadiul cirotic al afecțiunilor hepatice cronice, hepatocitele devin senescente, cel puțin parțial, datorită scurtării telomerelor, ca rezultat al unei activități proliferative pe parcursul a 20-30 de ani de boală cronică. Acest fapt conduce la activarea compartimentului de celule stem/progenitoare hepatice și, în anumite situații, are legătură cu dezvoltarea hepatocarcinomului și a colangiocarcinomului. Nu este însă cunoscut dacă celulele progenitoare hepatice sunt un marker al stărilor maligne hepatice sau poartă doar un risc crescut de transformare malignă, comparativ cu celulele parenchimale.

Dr. Răzvan iacob, Asistent universitar  – Catedra de Gastroenterologie și Hepatologie Fundeni

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 27% [?]

1. Secventele de nucleotide şi semnalele nucleotidice

Printre realizările stiinţifi ce de seamă care au marcat trecerea în secolul al 21-lea, se numără, desigur, si completarea secvenţierii genomului uman, i^ncheiată oficial prin publicarea simultană, în numerele din februarie 2001 ale revistelor Nature si Science, a două articole prezentând rezultatele din punctele de vedere ale celor doi competitori, Consorţiul Internaţional al Proiectului Genomul Uman (HGP) – care abordase provocarea cu aproape zece ani anterior si fi rma Celera Genomics din Rockville, Maryland, Statele Unite – intrată în cursă de numai trei ani. Acesta a fost, i^nsă, numai unul din succesele descrierii, la scara secvenţelor de nucleotide, a structurii moleculelor de ADN si ARN, purtătoarele informaţiei genetice din celule si virusuri. Analiza genomică moleculară a continuat într-un ritm accelerat, antrenând cercetători din întreaga lume într-un efort fără precedent, orientat nu numai spre adăncirea cunoasterii în biologie si medicină, dar si spre scopul imediat de-a aduce medicina moleculară mai aproape de practica clinică. În prezent, datele noi de secvenţiere sunt îndreptate spre INSDC – International Nucleotide Sequence Database Collaboration, http://www.insdc.org), organizaţie centrată pe trei mari baze de date: GenBank a NIH – National Institute of Health, Statele Unite (http://www.ncbi.nlm.nih.gov), EMBL – Laboratorul European Biologie Moleculară, Hinxton Hall, Marea Britanie (http://www.ebi.ac.uk/embl) si DDBJ – Baza de Date DNA a Japoniei, Mishima, Japonia (http://www.ddbj.nig.ac.jp). Cele trei baze de date îsi sincronizează zilnic datele, iar accesul în întregul sistem se poate face printr-un punct comun.

Secvenţele de nucleotide din bazele de date sunt exprimate in formă simbolică, siruri de patru litere, care corespund celor patru baze azotoase: A – adenina, C – citozina, G – guanina si T – timina (sau U – uracil, în cazul moleculelor de ARN). Această reprezentare este adecvată pentru stocarea economică a datelor, analiza lor statistică si identifi carea formelor, dar limitează net posibilităţile în ceea ce priveste procesarea datelor si detectarea unor regularităţi tipice genoamelor. Este motivul pentru care am utilizat conversia secventelor de nucleotide în semnale genomice nucleotidice, adică trecerea de la reprezentarea simbolică la o reprezentare numerică a datelor genomice. Abordarea permite aplicarea în analiza informatiei genetice a bogatului arsenal de metode de procesare numerică a semnalelor, dezvoltat în ingineria comunicaţiilor [1-3]. Utilizarea semnalelor numerice simplifi că compararea locală si globală a secventelor de nucleotide [4], permite identifi carea mutatiilor si a inserturilor [5] în aceste secvente si pune în evidentă structuri si regularităti surprinzătoare în distributia nucleotidelor si a perechilor de nucleotide în lungul secvenţelor [6]. Metoda permite, totodată, punerea în evidentă a unor structuri ancestrale, care nu mai există manifest în genoamele speciilor extante, dar care pot fi reconstituite prin procedee adecvate de procesare a semnalelor genomice nucleotidice ale [7]. Astfel de proprietăti si caracteristici ar fi difi cil sau imposibil de identifi cat si analizat utilizând numai abordarea în formă simbolică si procedeele standard de căutare de forme si de prelucrare statistică a datelor.

Dr. ing. Paul Dan Cristea, director al Centrului de Inginerie Bio-Medicală al UPB

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 27% [?]

Mircea Constantin Popescu este unul dintre putinii oameni de stiintă români care în afara unei strălucite cariere în cercetare a dobândit si o experientă importantă în business, prin valorificarea practică a rezultatelor cercetării. Este cofondatorul a două companii, a participat la procesul de cercetare şi dezvoltare a medicamentelor şi produselor biologice, iar în studiile actuale se concentrează în zona vaccinurilor personalizate anti-cancer. Aflat în România cu prilejul Simpozionului Cajal, Mircea Popescu vrea să aducă în România prestigiosul Institut de cercetare M.D. Anderson, în cadrul unei colaborări cu un partener local. Consideră că transformările în cercetarea românească ar trebui să înceapă de la patente si de la modul de finantare, care să utilizeze, în afară de resursele statului, donatiile si fondurile de investitii.

– Ce v-a impresionat în America ?

– Impresia mea despre America era foarte proastă, în anul 1978. Chiar în Germania nu veneau vesti prea bune despre SUA în privinta violentei, drepturilor omului si ordinii sociale.

Am fost remarcat însă de americani si invitat la un simpozion la New York, care îsi propunea să definească dacă omenirea va fi atacată de virusuri încă necunoscute. Fiecare era chemat să-şi spună părerea, dacă vor apărea si alte virusuri noi, si care sunt evidentele pentru acest lucru. Concluzia noastră a fost categorică: omenirea va fi atacată de noi virusuri, si la scurt timp după aceea a apărut virusul HIV. Evidentele se bazau pe studii în fiecare specialitate: erau virusologi care studiind virusurile insectelor au demonstrat că acestea ajung la păsări, iar păsările care au ingerat omizi infectate se pot îmbolnăvi. Altundeva, un cercetător care lucra cu un virus izolat de la un peste a făcut o febră extraordinară si a manifestat si alte simptome neobisnuite. Analizele au demonstrat că motivul era virusul pe care îl studia. Altii au venit cu probe din America de Sud, care demonstrau că odată cu defrisarea pădurilor, maimutele ajung la sol si virusurile transmise latent între ele se transmit si la om. Sunt o pleiadă de asemenea virusuri, numite Arena virusuri, care au trecut la om. Eu eram specialist în virusul choriomeningitei limfocitare (CML), un arenavirus, prototip pentru toate aceste infectii; de aceea fusesem invitat.

Simpozionul s-a tinut lângă Central Park. Explorând împrejurimile mi-am dat seama că impresia mea despre America ar putea fi falsă. Mi-am zis că merită s-o cunosc mai bine. Am acceptat de aceea câteva invitatii de a tine cursuri la diferite universităti din America: Houston, Boston, New York, Albany, Chicago.

Am făcut o vizită în 1978 si la Script Research Foundation din California. Această institutie este un centru renumit de cercetare medico-biologică, iar eu eram în competitie cu colegii mei de acolo pentru că demonstrasem că virusurile CML pot infecta limfocitele, si, blocând sistemul imunitar, creează o infectie persistentă caracterizată prin mutatii succesive ale virusului CML. Toate acestea înainte de a se verifica si confirma acelasi comportament în privinta virusurilor HIV si SIDA.

La Script Research Foundation  mi s-a oferit un laborator mic, urma să lucrez cu R. Zinkernagel si P. Doherty, cercetători mai tineri, foarte talentati, care ca si mine utilizau în investigatiile lor modelul virusului CML. Am refuzat gratios oferta; Zinkernagel si Doherty au luat ulterior premiul Nobel pentru cercetările lor în domeniul virusurilor limfocitare, acelasi domeniu ca si al meu.

– Vă pare rău ?

– Cred că îmi pare rău, pentru că am scăpat o ocazie unică. Totusi am acceptat o a doua ofertă, la Chicago, de a prelua functia si laboratorul prof. dr. Mollinari, în Departamentul de Microbiologie si Imunologie din Centrul Medical al Universitătii Ilinois. După ce am functionat în Universitate cinci ani, m-am stabilit în New Jersey, în urma unei propuneri pe care am primit-o de la John Whitehead, cel care a fondat cu peste 200 de milioane de dolari Institutul Whitehead pentru cercetări biomedicale din cadrul Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Boston. Directorul Institutului era David Baltimore, un virusolog de Nobel, care, atunci când dl. Whitehead i-a explicat că vrea să facă ceva similar la Princeton, New Jersey, dar la o scară mai mică, m-a recomandat foarte călduros.

Interviu de Delia Budurcă

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 26% [?]

O întrebare care revine frecvent în cadrul forumurilor medicale internaţionale este ”cum va fi medicina viitorului?” Răspunsul este aproape unanim: va fi o medicină personalizată.

În cadrul acestor reuniuni s-a subliniat necesitatea trecerii de la sistemul medical actual ca „sistem al maladiei” la o ”medicină a pacientului” în care să nu se mai aştepte prezentarea pacientului la medic, de multe ori în stadii avansate ale bolii ci, prin  identificarea factorilor genetici ce cresc riscul apariţiei maladiilor specifice, să se ia măsuri de prevenţie sau să se treacă la intervenţii precoce cu şanse mari de succes. De asemenea, datează de multă vreme observaţiile medicilor – şi uneori nedumerirea – faţă de modul extrem de heterogen de răspuns al pacienţilor la acelaşi medicament şi în cadrul aceleiaşi patologii. În prezent se recunoaşte implicarea variaţiilor individuale în răspunsul la terapie şi în apariţia efectelor adverse.

În acest sens, conceptul de medicină personalizată se referă la utilizarea unor metode de analiză moleculară în scopul ameliorării managementului unui pacient (prin tratamentul cel mai adecvat şi cu posibilitatea predicţiei răspunsului la acesta) sau a ameliorării predispoziţiei acestuia la o anumită maladie.

Medicina celor  4P

Un pionier al genomicii, reputat inovator în biologia sistemelor şi promotor al medicinei personalizate, prof. Leroy Hood, denumea medicina viitorului „medicina celor 4P”:  Personalizată, Predictivă, Preventivă şi Participativă. De fapt ultimele trei atribute sunt caracteristici ale medicinei personalizate. Odată efectuată analiza moleculară, genetică pentru un anumit pacient, se poate preveni maladia sau, în cazul când ea este instalată deja, se pot stabili tipul și dozele optime de medicament, se pot prevedea reacțiile adverse și evoluția ulterioară. Caracterul participativ se referă la faptul că, odată informat  despre predispoziția către un anume tip de patologie sau spre un anumit răspuns la tratament,  pacientul va participa la alegerea conduitei terapeutice și va colabora activ cu medicul.

Medicina personalizată are ca bază ştiinţifică farmacogenomica. Aceasta studiază influenţa variaţiilor genomice asupra răspunsului la medicaţie, corelând expresia genică cu răspunsul la medicament. Scopul  personalizării este ca fiecare pacient să beneficieze de terapia cea mai eficace şi cu cât mai puţine efecte secundare posibile.

Cercetările de farmacogenomică se referă la utilizarea tehnologiei ADN pentru decelarea şi crearea de biomarkeri capabili să prezică răspunsul la o anumită medicaţie, efectele secundare şi dozele terapeutice necesare unui răspuns optim.

Nu trebuie însă confundaţi termenii „personalizat” şi „personal”;  nu se vor elabora medicamente şi strategii terapeutice pentru o singură persoană, ci pentru grupuri având un patrimoniu genetic similar.

În farmacogenomică studiul se desfăşoară pe două direcţii:

-analiza genomului pacienţilor pentru identificarea variantelor genetice ce conduc la modificarea  eficacităţii unui medicament, de exemplu prin decelarea SNP-urilor (Single Nucleotide Polymorfism) şi ai altor factori genetici si epigenetici, răspunzători de modificări în căile de metabolizare ale medicamentelor, modificări ale ţintelor terapeutice, ale abilităţii organismului de a activa medicamentul administrat în forma sa inactivă etc;

- studiul bazelor moleculare ale diferitelor maladii cu stabilirea căilor metabolice implicate (a gradului de alterare al acestora) şi a ţintelor terapeutice.

Prof. Dr. Liliana Livia Pâslaru, U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 32% [?]

Prof. Marin Burlea, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie, consideră că progresul în îngrijirea sănătăţii copiilor rezidă în supraspecializare, iar programele cu finanţare europeană ar putea fi contribui la rezolvarea problemelor de sănătate frecvente în România. Principala recomandare făcută pediatrilor este cea a unei comunicări susţinute cu familia, care poate preveni malnutriţia, rahitismul şi alte afecţiuni greu de corectat ulterior. >>>

– Ce înseamnă pentru dvs. conducerea Societatăţii Române de Pediatrie ?

– Este o responsabilitate maximă, obiectivul esenţial este de a reuşi să adunăm la un loc toţi medicii pediatri din spitale şi policlinici, dar şi pe medicii de familie -ca membri asociaţi- care au un rol esenţial în creşterea şi educaţia sugarului şi copilului mic. De asemenea, implică organizarea de manifestări ştiinţifice axate, în special, pe elementele practicii pediatrice. Tot Societatea Română de Pediatrie (SRP) trebuie să se implice şi în organizarea unor programe de educaţie medicală continuă în ţară sau în străinatate, atât pentru medicii de familie şi practicienii din zonele apropiate mediului familial, cât şi pentru supraspecializările din pediatrie şi pentru medicii tineri în formare.

– Cu ce probleme vă confruntaţi în diagnosticul afecţiunilor din pediatrie ?

– Dacă discutăm de serviciile de pediatrie municipale şi judeţene din zonele în care nu sunt centre universitare, achiziţia de echipamente noi pentru diagnostic parcurge o perioadă dificilă din cauza subfinanţării sistemului. În centrele universitare sunt posibilităţi tehnice pentru a explora majoritatea bolilor specifice copilăriei, pentru cazurile care provin din municipiul şi judeţul respectiv, dar şi din judeţele limitrofe. Majoritatea centrelor pediatrice deţin laboratoare care execută o paletă largă de investigaţii imagistice. Astfel, sunt condiţii de realizare a tomografiilor computerizate, investigaţiilor de rezonanţă magnetică nucleară şi, în mai mică măsură, PET-CT. Endoscopia digestivă, urinară şi bronhoscopia se pot realiza în majoritatea centrelor mari.

– Cum vedeţi rolul autorităţilor şi instituţiilor de nivel european în rezolvarea cazurilor de îmbolnăviri la copii ?

– Instituţiile europene pot contribui prin implementarea unor programe cu finanţare comunitară pentru depistarea diagnosticului şi tratamentului unor afecţiuni cu largă răspândire, pentru crearea unor structuri de protecţie a copilului sau de îngrijiri paliative pentru afecţiuni grave din perioada copilăriei.

– Ce recomandări aţi face medicilor pediatri ?

– Medicilor pediatri le recomand să stabilească o comunicare susţinută, permanentă cu familia pentru a convinge mamele de necesitatea alimentaţiei cu lapte matern, de măsurile dietetice necesare pentru a preveni malnutriţia protein-calorică sau obezitatea. De asemenea, să se implice în aplicarea măsurilor necesare pentru profilaxia rahitismului şi pentru evitarea unor handicapuri biologice care pot apărea din cauza unor disfuncţii în îngrijirea şi nutriţia sugarului şi copilului mic.

Johana Toma, redactor

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Popularity: 37% [?]